DECIZIE ÎN SPANIA Procurorul general al Spaniei a anunţat că liderii separatişti vor fi acuzaţi de rebeliune şi secesiune prin acţiunile lor care au vizat ruperea Cataloniei de Spania. Cu detalii Felix Damian, corespondentul nostru în Spania.
Procurorul general al Spaniei îi acuză de rebeliune și de nesupunere pe autorii declarației de independență de la Barcelona. Sunt acuzații extrem de grave, care pot duce la pedepse cu închisoarea de până la 30 de ani, subliniază Felix Damian.
Mai mult, sunt formulate acuzații de deturnare de fonduri și sunt cercetate fapte conexe. Reacția justiției merge în paralel cu reacția politică a guvernului spaniol după ce Parlamentul catalan a încălcat Constituția.
Pentru începerea cercetărilor, dosarele vor fi înaintate magistraților de la două instanțe: Tribunalul suprem și la Audiența națională. Vor fi cercetați toți liderii politici ai guvernului regional, începând cu Carles Puigdemont și terminând cu membrii Comisiei permanente a Parlamentului de la Barcelona.
Procuratura nu cere deocamdată arestarea suspecților, ci își rezervă acest drept după ce vor fi audiați. De astăzi vor fi chemați la audieri toți membrii fostului guvern regional și președintele Parlamentului catalan.
Carles Puigdemont nu era de găsit în această dimineață. Partidul său și celelalte partide separatiste trebuie să decidă ce vor face în continuare. Republica catalană a murit, practic, la naștere, iar poliția din regiune îndeplinește întru totul ordinele venite de la Ministerul de Interne din Madrid.
Aproape toate partidele catalane se pregătesc să dea curs acum alegerilor anticipate convocate de premierul Mariano Rajoy pentru 21 decembrie, odată cu activarea, vineri, a protocolului de suspendare a autorității regionale din Catalonia.
Sursă info și foto.