AcasăActualitate112NU ȘI-A DAT SEAMA - Un vânător din Jibou este cercetat după...

NU ȘI-A DAT SEAMA – Un vânător din Jibou este cercetat după ce a împușcat doi mistreți pe un fond de vânătoare greșit

spot_img

DISTRIBUIȚI

NU ȘI-A DAT SEAMA  La sfârşitul săptămânii trecute, în urma unei acţiuni pentru prevenirea şi combaterea braconajului piscicol şi cinegetic, jandarmii din cadrul Plutonului Jibou au constatat o infracţiune şi au aplicat 10 sancţiuni contravenţionale.

Duminică, 22.10.2017, în jurul orei 13.15, jandarmii au fost sesizaţi cu privire la faptul că un vânător a împuşcat mistreţi pe un alt fond de vânătoare decât cel pe care era autorizat. În urma verificărilor s-a stabilit că un bărbat de 42 de ani, domiciliat în localitatea Jibou, membru al grupei de vânătoare „7 Jibou”, a împuşcat 2 mistreţi, în alt fond de vânătoare, respectiv în fondul de vânătoare „24 Şoimuş”, situat pe raza localităţii Şoimuş”, se arată într-un comunicat al Jandarmeriei.

În cauză s-au întocmit acte de constatare privind săvârşirea infracţiunii de braconaj, a vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic, respectiv „vânătoarea pe alt fond cinegetic decât cel pe care vânătorul este autorizat să vâneze”, acte care urmează a fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou, în vederea continuării cercetărilor.

În aceeaşi zi, pe cursul râului Someş, în zona localităţii Ciocmani, mai multe persoane au fost sancţionate contravenţional pentru încălcări ale Ordonanţei de Urgenţă nr. 23 din 2008, privind pescuitul şi acvacultura.

S-a aplicat un număr de 10 sancţiuni contravenţionale din care una pentru încălcarea condiţiilor prevăzute în permis, autorizaţie şi/sau licenţă, respectiv folosirea a mai mult de două cârlige per undiţă, două pentru pescuitul recreativ/sportiv al resurselor acvatice vii sub dimensiunile legale, iar restul pentru pescuitul recreativ/sportiv al oricăror specii de peşte şi de alte vieţuitoare acvatice vii efectuat fără permis în habitatele piscicole naturale, respectiv absenţa vizei A.J.V.P.S. Sălaj.

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Sălaj recomandă pescarilor să se adreseze administratorului zonei de pescuit pentru a intra în legalitate.

Sursă info.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA