ACCIDENT TERIBIL ÎN SATU MARE Accident foarte grav pe un bulevard din Satu Mare, soldat cu o persoană decedată și alte cinci persoane rănite grav.
Totul s-a întâmplat duminică, 22 octombrie, în jurul orei 12.30.
Două mașini au intrat în coliziune. Una dintre mașini – Opel – a fost condusă de o femeie, iar cea de-a doua – Volkswagen – de un bărbat.
Mașina condusă de bărbat a fost proiectată în șanț, iar trei persoane au rămas încarcerate.
Din păcate, pentru una dintre victime nu s-a mai putut face nimic. A murit la scurt timp ce a fost scoasă dintre fiarele contorsionate.
Mai multe echipaje specializate în descarcerare ale Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență au intervenit pentru a elibera victimele prinse între fiarele contorsionate ale mașinii.
La fața locului au ajuns și mai multe echipaje de prim ajutor SMURD și ale Serviciului Județean de Ambulanță, care au preluat victimele pentru a le transporta la Unitatea de Primire Urgențe.
”Se intervine la un grav accident produs pe Bulevardul Lucian Blaga din Satu Mare. În urma coliziunii dintre două autoturisme au rezultat 6 victime.
În acest moment 5 victime au fost preluate și transportate la UPU Satu Mare. Din nefericire, o persoană a decedat.
La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje cu 2 ambulante SMURD si 3 ambulante aparținând SAJ Satu Mare, o autospecială de descarcerare grea și o autospecială de lucru cu apă și spumă”, au declarat reprezentanţii ISU.