CONSECINŢA CONSUMULUI DE ALCOOL LA VOLAN Pe lângă faptul că este interzis de lege, consumul de alcool constituie un important factor de risc pentru toţi participanţii la trafic.
Sâmbătă, la ora 18.50, poliţiştii au fost sesizaţi că pe str. Dr. Victor Babeş din Baia Mare s-a produs un accident de circulaţie.
Două autoturisme au intrat în coliziune. Un băimărean de 40 de ani s-a angajat în depăşirea autoturismului care se deplasa în faţa sa, al cărei conducătoare auto a efectuat viraj la stânga cu intenţia de a intra în parcarea unui imobil.
În urma impactului cele două autoturisme au fost avariate. Conducătoarea autoturismului acroşat, o femeie de 32 de ani, a suferit leziuni corporale. Ea a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În urma testării cu aparatul etilotest s-a constatat că băimăreanul se afla sub influenţa alcoolului.
Acesta a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările.
Alţi trei conducători auto care au consumat alcool înainte de a se deplasa cu autoturismele pe drumurile publice şi un tânăr care se afla sub influenţa substanţelor psihoactive s-au ales cu dosare penale după ce au fost depistaţi în trafic de poliţiştii rutieri prezenţi la datorie în acest weekend.
Informaţii furnizate de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş