AcasăActualitate112ASCUNSE PRINTRE PALETE CU PĂMÂNT DE FLORI - Biciclete de aproape un...

ASCUNSE PRINTRE PALETE CU PĂMÂNT DE FLORI – Biciclete de aproape un milion de lei, găsite într-un TIR la Nădlac

spot_img

DISTRIBUIȚI

ASCUNSE PRINTRE PALETE CU PĂMÂNT DE FLORI Aproape 60 de biciclete electrice, în valoare de peste 900.000 de lei, semnalate ca fiind furate din Germania au fost descoperite de poliţiştii de frontieră de la Nădlac la intrarea în ţară.

Automarfarul în care au fost depistate era condus de un român. Bărbatul este cercetat penal pentru tăinuire, scrie News.

Potrivit unul comunicat de presă trimis, miercuri, de Poliţia de Frontieră Arad, în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II a fost depistat un automarfar încărcat cu biciclete electrice care ar fi fost furate din Germania.

TIR-ul era condus de un bărbat din Dâmboviţa, care s-a prezentat la intrarea în ţară cu 58 de biciclete electrice, el fiind însoţit de fratele său.

Conform documentelor de însoţire a mărfii, TIR-ul era încărcat cu palete cu pământ de flori din Olanda, marfă destinată unei firme din România.

Pentru bicicletele electrice, cei doi bărbaţi nu au putut prezenta documente de provenineţă.

“În urma verificărilor efectuate, a reieşit că cele 58 de biciclete electrice sunt semnalate ca fiind furate din Germania.

Cetăţenii români au declarat că au încărcat pământul de flori în Olanda, iar pe timpul staţionării într-o parcare din Germania au fost abordaţi de doi conaţionali care le-au propus ca, în schimbul sumei de 1.500 euro, să transporte bicicletele în România”, precizează comunicatul.

Bicicletele, în valoare de aproximativ 920.000 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar şoferul este cercetat pentru tăinuire.

Info

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA