ÎNTÂLNIRE LA CJ MRAMUREŞ Președintele Consiliului Județean, Gabriel Zetea a participat la Ziua Națională a Produselor Agroalimentare Românești, în organizarea Direcției pentru Agricultură Județeană (DADR) Maramureș.
Evenimentul instituit prin Legea 168/2017 va avea loc anual, în data de 10 octombrie. Întâlnirea a fost stabilită în sala ”Bogdan Vodă” a Consiliului Județean Maramureș.
În cuvântul său adresat invitaților, șeful administrației județene a subliniat importanța promovării produselor tradiționale și susținerea micilor producători.
”Mă bucur că putem găzdui acest eveniment extrem de important, ținând cont de faptul că preocupările Consiliului Județean Maramureș privind promovarea produselor tradiționale românești sunt mai accentuate de la an la an.
La fiecare participare pe care o avem la târgurile internaționale de turism, la întâlnirile din București unde promovăm județul Maramureș, aproape de fiecare dată am invitat alături de noi meșteri populari și producători locali, oameni care să aducă produsele noastre de excepție și să le prezinte celor cu adevărat interesați.
Pe lângă tradițiile frumoase pe care le avem aici, în Maramureș, respectiv dansul, cântecul, arhitectura tradițională maramureșeană, promovăm și aceste produse complementare. Atât meșterii populari, cât și producătorii tradiționali de alimente trebuie să fie prezenți alături de noi.
În următoarele săptămâni vom avea câteva deplasări importante, respectiv vom sărbători Ziua Națională a României la Bruxelles, iar apoi ne vom deplasa la Londra, la invitația ambasadorului României, Dan Mihalache.
Și acolo, pe lângă partea de folclor și tradiții românești vom avea alături de noi și reprezentanți care să promoveze aceste produse agroalimentare maramureșene”, a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.
Gabriel Zetea: Se fac demersuri pentru ca programul ”Cornul și laptele” să fie gestionat de UAT-uri
Șeful administrației județene a arătat că, în aceste zile se poartă discuții cu Guvernul României la București, pentru ca acest program care este foarte important la nivel național și implicit și în Maramureș, respectiv ”Cornul și laptele” să fie modificat.
”Modul în care se implementează astăzi, nu ajută, din păcate, prea multă lume. Vorbim despre un program mare, un program gestionat de Consiliul Județean, un program cu licitații și cu contestații de fiecare dată din partea producătorilor mari.
Vorbim despre zeci de mii de copii care sunt înscriși în școlile din Maramureș și există foarte mare interes din partea marilor producători, care vin cu prețuri mai mici, dar cu produse nu neapărat de calitate.
Dacă am putea schimba felul în care Guvernul vede, de câțiva ani de zile, gestionarea acestui program, astfel încât autoritățile locale, fiecare primărie să fie gestionara acestui proiect, am fi cu toții mult mai câștigați. Pentru că, în acest fel am vorbi de un areal mai mic, am vorbi de licitații în cantități mai mici, iar producătorii locali ar fi beneficiarii.
Împreună cu autoritățile locale, aceștia ar putea cu adevărat să furnizeze copiilor produse de panificație proaspete.
Este un pas prin care încercăm să ajutăm producătorii mici și nu pe cei care au deja contracte cu marile lanțuri de magazine.
Este un alt demers pe care am dori să îl facem, am transmis deja toate aceste informații și către Guvern. Și în acest an, din cauza contestațiilor pe toate aceste licitații, întârziem din nou programul în școli”, a precizat Gabriel Zetea.
Virgil Țânțaș, directorul Direcției pentru Agricultură Județeană Maramureș a arătat că, ”prin produs agroalimentar românesc se înțelege produsul obținut pe teritoriul național din materii prime de bază provenite în proporție de 100% din fermele din România și are inscripționat pe etichetă drapelul României”.
Prin instituirea acestei zile s-a dorit încurajarea producției agricole naționale pentru consumatorii români, precum și pentru comercianți.
În sala Bogdan Vodă a Consiliului Județean Maramureș au fost prezenți reprezentanți ai producătorilor locali care au prezentat, cu această ocazie, produse autohtone de calitate.
Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș