KOVESI, ÎN FAȚA COMISIEI DE ANCHETĂ? Curtea Constituţională a României a constatat, marți, obligaţia şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, de a se prezenta în faţa Parlamentului , la Comisia specială de anchetă pentru verificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor din 2009 şi de rezultatul scrutinului prezidenţial şi de a furniza informaţiile solicitate sau de a pune la dispoziţie celelalte documente sau mijloace de probă deţinute, utile activităţii comisiei, se arată într-un comunicat al CCR.
CCR a discutat marţi cererile privind soluţionarea conflictului juridic de natură constituţională dintre Parlamentul României, pe de o parte, şi Ministerul Public, parte a autorităţii judecătoreşti, pe de altă parte, cereri formulate de preşedintele Senatului şi, respectiv, de preşedintele Camerei Deputaţilor.
„În urma deliberărilor, cu majoritate de voturi, Curtea a constatat că există un conflict juridic de natură constituţională între Parlamentul României, pe de o parte, şi Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, generat de refuzul procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie de a se prezenta în faţa Comisiei speciale de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru verificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor din 2009 şi de rezultatul scrutinului prezidenţial.
În soluţionarea conflictului, Curtea a constatat obligaţia doamnei Laura Codruţa Kovesi de a se prezenta în faţa Parlamentului României – Comisia specială de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru verificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor din 2009 şi de rezultatul scrutinului prezidenţial şi de a furniza informaţiile solicitate sau de a pune la dispoziţie celelalte documente sau mijloace de probă deţinute, utile activităţii comisiei”, se precizează în comunicatul CCR.
Sursă info și foto.