SCENE DE FILM HORROR Scenariul unui film de groază, dar cât se poate de real, s-a desfăşurat la Iaşi. Un apel la numărul unic de urgenţe 112 a îngrozit poliţiştii ieşeni, scrie presă locală.
Vocea de la telefon anunţa că trenul care circula pe ruta Iaşi-Tecuci a spulberat un tânăr şi e grozăvie la locul accidentului.
O scenă desprinsă din filmele horror era chiar în faţa salvatorilor. Un tânăr în vârstă de 25 de ani se zbătea între viaţă şi moarte, având mâna dreaptă amputată total, iar piciorul drept amputat de la genunchi.
Medicii i-au acordat primul ajutor şi au încercat să-i oprească hemoragia, transportându-l ulterior la Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) a spitalului „Sfântul Spiridon” din Iaşi.
După ce tânărul a fost luat de pe şinele de cale ferată, în urma lui au rămas imagini greu de descris în cuvinte, scrie Observator.
Potrivit verificărilor poliţiştilor, Florin T. în vârstă de 25 ani, ar fi pierdut toţi banii la păcănele.
Înainte să se arunce în faţa trenului, se pare că a trimis mai multe mesaje pe telefonul fratelui său. Florin ar fi spus că îi pare rău, dar a pierdut tot la jocurile de noroc.
În urmă cu ceva timp, jocurile de noroc i-au trimis cu gâtul în ştreang pe doi fraţi din Iaşi.
Florin şi Marian au sfârşit tragic din cauza pasiunii exagerate pentru jocurile de noroc.