CAPTURĂ RECORD Interpolul a anunţat luni că a confiscat 25 de milioane de medicamente contrafăcute şi interzise în lume, distribuite pe internet.
Captura este una record şi are o valoare de peste 51 de milioane de dolari, relatează AFP. La operaţiune a luat parte şi România, scrie News.
Printre medicamentele confiscate se numără suplimente alimentare, analgezice, tratamente împotriva epilepsiei şi disfuncţiilor erectile, precum şi produse nutriţionale, se arată într-un comunicat al agenţiei pentru cooperare poliţienească internaţională, cu sediul la Lyon.
Operaţiunea Pangea X a fost desfăşurată în 123 de ţări – un număr record – în perioada 12-19 septembrie.
Ofiţerii au arestat 400 de persoane. De asemenea, 3.584 de site-uri au fost închise, iar peste 3.000 de anunţuri online pentru produsele farmaceutice au fost suspendate.
Potrivit Interpol, Pangea X a anchetat şi vânzarea ilegală de echipamente medicamente, precum implanturi dentare, prezervative, seringi şi material chirurgical, în valoare de peste 5000.000 de dolari.
Interpol evocă, în comunicatul său, participarea, pentru prima dată, a numeroase ţări africane.
“Vânzarea de produse farmaceutice contrafăcute sau false reprezintă un subiect tot mai îngrijorător în lume, pentru că prezintă un pericol pentru sănătatea consumatorilor de bună credinţă, care consideră că medicamentele sunt fără riscuri”, a declarat Immanuel Sam, responsabil al biroul Interpol din Namibia.
Operaţiunea Pangea a fost lansată în 2008, cu numai opt ţări participante.