AcasăEvenimentSportPRIMUL EȘEC – Comuna Recea a pierdut acasă, dar rămâne pe locul...

PRIMUL EȘEC – Comuna Recea a pierdut acasă, dar rămâne pe locul doi

spot_img

DISTRIBUIȚI

PRIMUL EȘEC Etapa cu numărul cinci din Seria 5 a Ligii a III-a de fotbal a adus prima înfrângere din actuala ediție de campionat pentru Comuna Recea, singura reprezentantă în competiție a județului Maramureș.

Elevii lui Romulus Buia au fost nevoiți să se recunoască învinși în fața echipei metalurgiștilor din Cugir, o formație cu pretenții la promovare, așa cum a fost și în ediția trecută. Sigur, a fost greu terenul de joc din Săsar, dar, așa cum se spune în astfel de situații, și adversarii victorioși au evoluat pe aceeași suprafață. În urma acestei victorii, Metalurgistul Cugir a trecut pe prima poziție a clasamentului, iar Comuna Recea rămâne pe a doua, la egalitate perfectă cu Industria Galda.

Cu un nou antrenor pe banca tehnică, U Cluj Napoca a câștigat acasă cu echipa comunei Ighiu. Săptămâna aceasta a apărut comunicatul care anunța instalarea noului tehnician:

„Adrian Falub este noul antrenor principal al FC Universitatea Cluj. Echipa va ataca promovarea în Liga 2 cu Adrian Falub (46 de ani), care este, începând de astăzi, noul antrenor principal al echipei noastre. Falub, care a îmbrăcat tricoul alb-negru în perioada 1989-1996, respectiv 1997-1998, revine la echipa sa de suflet, pe care a mai pregătit-o în sezonul 2006-2007, când a reuşit promovarea în Liga 1, dar şi în 2015, când Şepcile roşii s-au calificat în finala Cupei României după o pauză de 50 de ani. Ca antrenor, a mai pregătit formaţiile Sportul Studenţesc, Unirea Alba Iulia, FCM Târgu-Mureş, CSMS Iaşi, UTA Arad, ASA Târgu-Mureş şi Concordia Chiajna”.

În primele patru etape, „U”, cu o mulţime de vedete în echipă, a acumulat doar 4 puncte în trei meciuri, într-o etapă stând. Clujul are în trei meciuri o victorie (4-0 cu Unirea Dej), un egal (1-1 cu CFR Cluj II) şi o înfrângere (0-2 cu Unirea Tăşnad). Cu Tăşnad, ardelenii au pierdut primul meci, după 30 de partide fără eşec.

Rezultatele etapei:

Unirea Alba Iulia – Industria Galda    1-0

Daniel Lăsconi (74)

Gaz Metan Mediaş 2 – Avântul Reghin     0-1

Adrian Murar (76)

Universitatea Cluj – Performanţa Ighiu    3-0

Rareş Takacs (44), Iuliu Haţiegan (62), George Florescu (82)

Viitorul Ghimbav – Unirea Tăşnad    4-2
Cosmin Miloşi (33, 80), Raul Drugă (35), Daniel Paraschiv (59) / Gabriel Cădar (50, 90+3)

FC Avrig – Unirea Dej    1-1
Silviu Rogozan (75) / Florin Blaj (60 – pen.)

CS Iernut – CFR Cluj 2    2-2

Andrei Balea (39), Mircea Ungur (82 – pen.) / Mihai Kereki (10), Adrian Pop (50 – pen.)

ACS Fotbal Comuna Recea – Metalurgistul Cugir    1-2

Sergiu Ciocan (30) / Andrei Făgărăşanu (20 – pen., 81)

Sănătatea Cluj stă.

Clasament

1Metalurgistul Cugir54018-5126
2ACS Fotbal Comuna Recea531110-6104
3Industria Galda53119-5104
4Avântul Reghin53115-5104
5CFR Cluj 252309-493
6AS FC Universitatea Cluj42118-371
7Performanţa Ighiu42119-671
8Sănătatea Cluj42115-271
9Unirea 1924 Alba Iulia52124-67-2
10Unirea Tăşnad42026-66-3
11Unirea Dej51133-94-2
12Viitorul Ghimbav41037-103-6
13CS Iernut50236-92-7
14FC Avrig50233-92-7
15Gaz Metan Mediaş 250142-91-5

Etapa următoare:

ACS PERFORMANŢA IGHIU (AB) – AFC METALURGISTUL CUGIR 1939 (AB)
CSM AVÂNTUL REGHIN (MS) – ACS FOTBAL COMUNA RECEA (MM)
ACS INDUSTRIA GALDA (AB) – CS GAZ METAN MEDIAŞ 2 (SB)
CFR 1907 CLUJ SA 2 (CJ) – FC UNIREA 1924 ALBA IULIA (AB)
FC UNIREA DEJ (CJ) – CS IERNUT (MS)
AFC UNIREA TĂŞNAD (SM) – CS SĂNĂTATEA SERVICII PUBLICE CLUJ (CJ)
AS FC UNIVERSITATEA CLUJ (CJ) – ACS VIITORUL GHIMBAV (BV)

FC AVRIG (SB) stă

Grigore Ciascai

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA