ADIO, DOMNULE PROFESOR! Mulți dintre cei care l-au cunoscut și l-au apreciat au ținut să îi fie aproape pe ultimul drum miercuri, 20 septembrie 2017. Lascăr Pană, domnul profesor, a fost condus pe ultimul drum, după slujba religioasă care a avut loc în Sala Sporturilor care îi poartă numele. Antrenorul emerit Lascăr Pană avea 83 de ani, împliniți recent, dar a pierdut lupta cu boala.
Handbalul băimărean a cunoscut sub coordonarea sa cele mai importante victorii, dar a fost antrenor în mai multe perioade și la echipa națională. Chiar și după ce s-a retras, a rămas unul dintre sfătuitorii conducătorilor de cluburi și antrenorilor, fiind adesea solicitat datorită experienței sale. Inclusiv primarul Cătălin Cherecheș a ținut mereu să îi ceară sfatul cu privire la proiectele pe care administrația locală le-a demarat la nivelul sportului băimărean.
Sute de băimăreni și nu numai, i-au adus un ultim omagiu
Lascăr Pană a fost condus pe ultimul drum de familia sa, dar și de sute de băimăreni și nu numai care au ținut să îi aducă un ultim omagiu. După slujba religioasă, când sicriul său a fost scos din sala sporturilor, lumea l-a aplaudat… Alături de tricolor, pe sicriul său s-a aflat și o minge de handbal și jerbe de flori. Chiar dacă domnul profesor a trecut în lumea celor drepți, în memoria și sufletul tuturor Lascăr Pană va rămâne mereu imaginea unui sportiv, antrenor și om la superlativ. Dumnezeu să îl odihnească în pace!
In memoriam Lascăr Pană
Lascăr Pană s-a născut pe data de 14 septembrie 1934, Constanța. Înainte de a juca handbal Lascăr Pană a practicat fotbalul la echipa de juniori Competrol București, cu care a devenit campion național de juniori în 1952. În același an a ajuns la Bacău, unde a fost printre cei care au pus bazele handbalului în 7. A mai jucat handbal la Petrolul Ploiești și Rapid București. La 25 de ani a pus capăt carierei de jucător și din 1969 a început să antreneze divizionara A din Bacău, arată site-ul municipiului Baia Mare.
După un an petrecut la Voința București, președintele secției de handbal Minerul, Alexandru Konerth, îl aduce la Baia Mare (în 1970). La inițiativa tehnicianului, în 1974 se înființează, pentru prima dată în România, un club exclusiv de handbal, HC Minaur. În scurt timp, Pană reușește să impună un nou stil de antrenament, bazat pe o pregătire spartană și o disciplină tactică riguroasă. Rezultatele nu au întârziat să apară.
După mai multe clasări pe podiumul Campionatului Național, Minaur cucerește de două ori Cupa IHF și ajunge de 3 ori în semifinalele Cupei Cupelor.
Echipa băimăreană deține și acum un record greu de egalat în România – este singura echipă de jocuri sportive care n-a coborât de 25 de ani sub locul 4 în clasament (loc ce asigură participarea în cupele europene). Lascăr Pană a fost în mai multe perioade antrenor la echipa națională. De numele său se leagă spectaculoasa victorie de la Olimpiada din 1980 de la Moscova împotriva URSS-ului, scor 22-19 (după ce la pauză gazdele conduceau cu 15-9!).
Tot Pană este ultimul antrenor al naționalei care a reușit calificarea la un turneu final de Campionat European (Spania, 1986).
Între 1990 si 1995 a fost director tehnic al naționalei Greciei iar în ultimii 5 ani a îndeplinit funcția de președinte al Clubului “Minaur”. În această calitate a condus echipa băimăreană spre două titluri de campion național, în edițiile 1997-1998 și 1998-1999. În 1999 a primit titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului Baia Mare.
Sursă foto: Paul Ursachi / UPfoto
ActualMM