Administrația Publică Locală a Municipiului Baia Mare a stabilit un nou set de măsuri menit să vină în sprijinul băimărenilor, în contextul creșterii riscului de răspândire a infecției cu COVID-19. Măsurile vin în întâmpinarea cetățenilor care necesită anumite avize sau documente și vizează atât modificarea termenelor de eliberare a acestora, cât și posibilitatea depunerii solicitărilor fără a fi necesară deplasarea la ghișeele Autorității Locale.
Primarul Cătălin Cherecheș a decis scurtarea la 10 zile a termenelor pentru emiterea documentelor emise de către Direcția Urbanism a Primăriei Municipiului Baia Mare precum și crearea posibilității de depunere a tuturor documentelor necesare în format electronic.
„Perioada pe care o traversăm este una dificilă pentru toată lumea, context în care am decis adoptarea unui nou set de măsuri menite să-i sprijne pe băimărenii care trebuie să obțină diverse avize sau aprobări din partea Administrației Locale. Am hotărât simplificarea procedurilor de depunere a documentelor, în vederea reducerii efortului cetățenilor în acest demers și scurtarea termenelor de obținere a documentelor eliberate de către Direcția Urbanism a Municipiului Baia Mare.
Astfel pentru avize, certificate și adeverințe am stabilit termen de 10 zile față de 30 de zile cât era până acum. În cazul certificatelor de urbanism termenul la 5 zile ( de la 15 zile), pentru emiterea în regim de urgenţă– 1 zi, iar pentru autorizaţia de construire/desființare termen de 10 de zile, în timp ce pentru emiterea în regim de urgenţă a aceluiași document termenul este de 3 zile” a arătat primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș.
Depunere în format electronic a tuturor documentelor
În contextul creșterii numărului de îmbolnăviri cu Codiv 19, precum și în acord cu măsurile stabilite prin Hotărârile Comitetului Local pentru Situații de Urgență, Administrația Publică Locală a hotărât ca solicitările pentru Arhitect Șef – Direcția Urbanism să poată fi efectuate după cum urmează:
Serviciul Dezvoltare Urbană și Amenajarea Teritoriului, documentațiile de urbanism, completări la dosarele existente în cadrul serviciului, adrese, solicitări, etc., se vor depune de către solicitant în format electronic, fișiere pdf exclusiv, la adresa de mail urbanism@baiamare.ro.
Serviciul Urbanism și Avize, solicitările pentru certificate de urbanism se vor face exclusiv online, la secțiunea Servicii Publice /Emitere Certificat Urbanism, pentru orice alt tip de solicitare (prelungire certificate urbanism, adrese, petiții, etc.) și solicitările adresate compartimentului Cadastru și Gis, se vor depune de către solicitant în format electronic, fișiere pdf exclusiv, la adresa de mail urbanism@baiamare.ro.
Serviciul Autorizare Construcții, solicitările pentru emiterea autorizațiilor de construire/desființare se vor face prin poștă exclusiv, pentru orice alt tip de solicitare (adrese, petiții, etc.) se vor depune de către solicitant în format electronic, fișiere pdf exclusiv, la adresa de mail urbanism@baiamare.ro.
Cuantumul taxelor:
Taxa pentru emiterea avizului de oportunitate pentru elaborarea Planului Urbanistic Zonal – 525 lei.
Taxa pentru emiterea avizului Comisiei Tehnice de Amenajare a teritoriului şi de Urbanism pentru Planul Urbanistic Zonal – 525 lei.
Taxa pentru emiterea avizului Comisiei Tehnice de Amenajare a teritoriului şi de Urbanism pentru Planul Urbanistic de Detaliu – 315 lei.
Taxa pentru activitatea de informare şi consultare a publicului pentru Planul Urbanistic Zonal – 525 lei.
Taxa pentru activitatea de informare şi consultare a publicului pentru Planul Urbanistic de Detaliu – 525 lei.
Taxa pentru emiterea avizului Comisia de Arhitectură și Estetică Urbană – 105 lei.
Taxa pentru eliberarea certificatului de nomenclatură stradală şi adresă – 14 lei (CONT pers fizice: RO38TREZ43621180250XXXXX/CONT pers juridice: RO87TREZ43621160250XXXXX).
Taxa pentru eliberarea certificatului de urbanism, în mediu urban, suprafata pentru care se obţine certificatul de urbanism:
până la 150 m² inclusiv – 8 lei.
între 151 şi 250 m² inclusiv – 9 lei.
între 251 şi 500 m² inclusiv – 11 lei.
între 501 şi 750 m² inclusiv – 15 lei.
între 751 şi 1.000 m² inclusiv – 17 lei.
peste 1.000 m² – 17 + 0,01 lei pentru ce depășește 1.000mp.
Taxa pentru autorizaţii de construire pentru o clădire rezidenţială sau clădire-anexă este egală cu 0,5% din valoarea autorizată a lucrărilor de construcţii.
Taxa pentru autorizaţiei de construire pentru alte construcţii decât cele menţionate mai sus este egală cu 1 % din valoarea autorizată a lucrărilor de construcţie, inclusiv valoarea instalaţiilor aferente.
Taxa pentru prelungirea este egală cu 30% din cuantumul taxei pentru eliberarea certificatului sau a autorizaţiei iniţiale.
Taxa pentru eliberarea autorizaţiei de desfiinţare, totală sau parţială, a unei construcţii este egală cu 0,1% din valoarea impozabilă stabilită pentru determinarea impozitului pe clădiri, aferentă părţii desfiinţate.
Taxa pentru eliberarea autorizaţiei necesare pentru lucrările de organizare de şantier în vederea realizării unei construcţii, care nu sunt incluse în altă autorizaţie de construire, este egală cu 3% din valoarea autorizată a lucrărilor de organizare de şantier.
Taxa pentru eliberarea autorizaţiei de amenajare de tabere de corturi, căsuţe sau rulote ori campinguri este egală cu 2% din valoarea autorizată a lucrărilor de construcţie.
Taxa pentru Timbru Arhitectură conf. Ordin 2823/2003 – 0,05% din valoarea autorizată a lucrărilor de construcţie – CONT RO84TREZ4365006XXX000129.
Pentru emiterea în regim de urgenţă a certificatului de urbanism:
– pentru operaţiuni notariale privind circulaţia imobiliară se percepe o taxă astfel:
pentru suprafeţe mai mici de 5000 mp o taxă în cuantum de 525 lei;
pentru suprafeţe mai mari de 5000 mp o taxă în cuantum de 1050 lei.
– pentru lucrări de construire se va percepe o taxă astfel:
pentru suprafeţe mai mici de 5000 mp o taxă în cuantum de 1050 lei;
pentru suprafeţe mai mari de 5000 mp o taxă în cuantum de 3140 lei.
Pentru emiterea în regim de urgenţă a autorizaţie de construire/desfiinţare se percepe o taxă în valoare de 100% din taxa de autorizare.
Conturile în care se vor achita taxele mai sus menționate sunt:
Taxa pentru autorizații de construire/desființare, prelungire AC/CU, aviz CAEU, avize CTATU
CONT pers. fizice: RO38TREZ43621180250XXXXX
CONT pers. juridice: RO87TREZ43621160250XXXXX