MUZICĂ ȘI VOIE BUNĂ Băimărenii au avut parte marți, 15 august, de Adormirea Maicii Domnului, de un eveniment cultural artistic petrecut în cartierul Firiza. Prima ediție a festivalului „Roua” a adunat laolaltă copii și tineri talentați de la Ansamblul de copii Firiza, dar și artiști consacrați.
Radu Ciordaș, Petrică Mureșan și Formația, Ionuț Fulea și orchestra „Codru de România”, Florentina și Petre Giurgi, dar și Familia Avram: Mirela, Victorița, Gheorghe și Florin au făcut spectacol în fața celor prezenți în număr mare. Nelipsit a fost primarul Cătălin Cherecheș, cel care a venit de altfel cu ideea organizării acestui eveniment cultural artistic în cartierul Firiza.
Primarul a scris pe Facebook despre acest eveniment:
„Am fost cu foarte mult drag să îi reîntâlnesc pe firizenii mei. Eu vreau să îi dăm mai multă viață acestui cartier al orașului și m-am gândit să reînviem Festivalul „Roua”. Este o zi simbolică pentru fiecare dintre noi, pentru creștini. O zi în care trebuie să ne bucurăm că am fost împreună, să le mulțumim artiștilor care au fost prezenți, dar în primul rând să le mulțumim celor care au avut ideea să înființeze un ansamblu pentru copii în Firiza. Cel mai important lucru este să avem grijă de copiii noștri. Ei sunt viitorul acestui cartier și al orașului. Vreau să vă mulțumesc celor mai în vârstă că ați trudit o viață întreagă și celor tineri că țineți steagul sus.
Inima și sufletul meu sunt aici, în Firiza și vin cu foarte mult drag pentru dumneavoastră. Și mai ales, vin aici gândindu-mă la toți oamenii care au lucrat cu tatăl meu și care au luat la pas toate cărările de aici, oameni alături de care am crescut. Vă mulțumesc.
Trebuie să ducem tradiția mai departe. Am văzut la București că unii au scris pe o tăbliță „rezist”. Noi nu rezistăm, noi dăinuim. Așa că noi cei din Firiza, Blidari, Baia Mare și Maramureș suntem oameni care dăinuim, oameni care nu ne plecăm genunchii decât în fața lui Dumnezeu și al părinților noștri. În rest, stăm drepți, cu coloană vertebrală, cu onoare, cu demnitate, cu dărnicie și nimeni niciodată nu ne doboară pentru că dacă ai credință, dacă ai încredere în oameni și Dumnezeu nu poți decât să mergi înainte”, se arată în postarea publicată de către Cătălin Cherecheș.
ActualMM
Sursă foto: Facebook