LA PĂMÂNT Elina Svitolina și-a luat o revanșă pe măsură în fața Simonei Halep, după ce românca a reușit să o întoarcă remarcabil în sferturile de finală de la Roland Garros, de la 6-3, 5-1.
Ucraineanca s-a calificat acum în finala de la Toronto, după ce a trecut a doua jucătoare a lumii cu un categoric 6-1, 6-1, în doar 56 de minute. Fără să forțeze foarte mult, Svitolina a profitat în mod constant de numeroasele greșeli comise de Simona, cea care a făcut unul dintre cele mai slabe meciuri din carieră.
După ce Elina s-a desprins rapid la 5-0, românca a reușit să câștige un prim game. Ea n-a mai reușit apoi însă să se impună și pe serviciul advers, iar ucraineanca a câștigat primul set.
Nici măcar sfaturile lui Darren Cahill n-au ajutat-o pe Halep. Scenariul din prima manșă s-a repetat și în a doua, cu ucraineanca desprinzându-se rapid la 5-0. Abia atunci Simona a dat ceva semne că ar putea intra cu adevărat în meci, însă, după realizarea primului break, ea și-a pierdut din nou serviciul și părăsit cu capul plecat turneul pe care, în urmă cu un an, atunci când s-a disputat la Montreal, l-a câștigat.
După victoria în fața lui Halep, Svitolina a ajuns la a șaptea victorie din opt confruntări cu jucătoare din Top 5 WTA, ÎN 2017. Singura înfrângere a acesteia a fost cea cu românca, de la Roland Garros.
Înainte să triumfe în fața Simonei, Elina a câștigat, în aceeași zi, și în fața lui Garbine Muguruza, într-un meci început vineri seara și continuat sâmbătă dimineața.
În finala de la Rogers Cup (a treia pentru Svitolina într-un turneul WTA Premier 5, în 2017, după cele de la Dubai și Roma), ucraineanca o va întâlni pe Caroline Wozniacki. Svitolina are procentaj maxim în finalele jucate în 2017 (4-0), în timp ce daneza n-a reușit nicio victorie atunci când a jucat cu titlul pe masă la un turneu. Mai mult, cele două s-au întâlnit în ultimul act de la Dubai, din acest sezon, atunci când ucraineanca a câștigat cu 6-4, 6-2.