IMAGINI TERIFIANTE ÎN MARAMUREȘ Imagini cumplite ne-au parvenit din satele Iadăra și Stejera, comuna Mireșu Mare. Conform declarațiilor furnizate de Vlăduț Marian, vânător pe un fond privat de vânătoare, numai anul acesta câinii maidanezi, dar și cei ai localnicilor care nu îi țin legați au decimat pur și simplu populația de căpriori din zona respectivă. Acesta estimează că au fost uciși 35-40 de căpriori, căprioare și iezi, potrivit Vasile Dale.
Imaginile filmate astăzi dimineață sunt șocante. O căprioară a fost mușcată de un câine din Iadăra, al cărui stăpân nu l-a ținut legat.
Toate acestea se întâmplă din cauza câinilor hoinari dar și ai celor din sat care nu îi țin legați deși i-am avertizat de nenumărate ori. Acest ieduț de caprioară a fost atacat în această dimineață de câinii unui domn din Iadăra, mai exact din Braniște, câini pe care îi voi executa în cel mai scurt timp posibil. Noroc că au auzit niște oameni cum a zbierat ieduțul în gura câinilor, și au fugit să îl salveze. Am chemat doctorul și i s-au acordat primele îngrijiri urmând să ii administram antibiotice până se va face bine. Sper sa supraviețuiască. Doamne ajută” a povestit Vlăduț Marian.
Conform acestuia nu este un caz singular.
„În iarnă braconierii au tras după căpriori. I-am găsit împușcați în teren. Din păcate nu am găsit indicii pentru a-i putea identifica pe cei care au tras. Apoi am găsit picioare de căprior legate de copaci. Erau un fel de avertisment pentru mine pentru că le-am tot spus oamenilor să își țină câinii legați. În sat sunt amenințat non stop. Câinii mi-au fost otrăviți anul trecut. Două săptămâni i-am ținut cu perfuzii. De luni de zile nu mi-am mai dezlegat câinii pentru a nu ataca căprioarele. Câinele tot câine este când rămâne singur. Oamenii în schimb îi lasă liberi și fac ravagii. Anul acesta cred că au ucis 35-40 de exemplare de pe fondul nostru de vânătoare. Nu este normal ce se întâmplă, iar poliția doar face cercetări” a continuat acesta.
Sursă info și foto: Vasile Dale