SATU MARE Un nou cadavru scos din Someș, în zona Micro 16, din Satu Mare. Pescarii au fost cei care au alertat autoritățile.
Corpul neînsuflețit al unui bărbat – de circa 30 de ani – a fost scos la malul Someșului miercuri, 9 august, în jurul orei 18.00, în zona parcului Liniștii din cartierul Micro 16, conform Presa SM.
Alarma a fost dată de câțiva pescari, iar imediat au ajuns la locul sesizării mai multe echipaje ale Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență și ale Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare.
Corpul va fi depus la Prosectura Spitalului Județean Satu Mare, în vederea efectuării necropsiei.
Din primele informații, trupul neînsuflețit găsit în Someș a fost identificat. Este vorba despre Berecz Sandor Attila, cunoscut pentru că a avut mai multe tentative de suicid, inclusiv de pe Podul de Fier.