29 IULIE este a 210-a zi a calendarului gregorian și a 211-a zi în anii bisecți.
Evenimente
1565: Văduva Maria, regina Scoției se căsătorește cu Henric Stuart, Lord Darnley la Palatul Holyrood din Edinburgh, Scoția.
1567: Iacob al VI-lea este încoronat rege al Scoției la Stirling.
1834: A fost înregistrat primul accident rutier. O diligență cu aburi, a inginerului Edinburg, a lovit o piatră pusă în mod intenționat în drum. Cazanul cu aburi a explodat provocând moartea a 5 persoane.
1836: Inaugurarea Arcului de Triumf din Paris, Franța.
1848: Guvernul Porții Otomane a recunoscut Locotenența Domnească a Țării Românești drept legitimă. Sub presiunea Rusiei și la intervenția boierilor munteni va refuza confirmarea acestei recunoașteri.
1848: În parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, în fața unei numeroase asistențe, după ce s-a citit noua Constituție, un grup de tineri, avându-l în frunte pe Anton Pann, a intonat pentru prima oară imnul Revoluției pașoptiste „Deșteaptă-te, române”, devenit după Revoluția anticomunistă din 1989 imnul național al României. (FOTO)
1857: A fost înființată Școala Națională de medicină și farmacie din București.
1877: Carol I, principe (1866–1881) și rege (1881–1914) al României, a aprobat construcția unui pod de pontoane peste Dunare, în zona Siliștioara–Măgura.
1900: În Italia, regele Umberto I al Italiei este asasinat de un anarhist de origine italiană, Gaetano Bresci.
1921: Adolf Hitler devine liderul Partidului Naționalist German al Muncitorilor.
1938: Japonia a atacat URSS în regiunea lacului Hassan de lângă Vladivostok.
1946: Începe Conferința de pace convocată la Paris de puterile învingătoare în cel de-al doilea război mondial, pentru pregătirea tratatelor de pace cu Bulgaria, Finlanda, Italia, România și Ungaria (se va încheia la 15 octombrie același an).
1947: Este dizolvat, printr-o hotărâre a Consiliului de Miniștri, Partidul Național Țărănesc.
1948: După o întrerupere de 12 ani cauzată de cel ce-al doilea război mondial, la Londra se deschid Jocurile Olimpice de Vară.
1952: La J.O. de la Helsinki, Iosif Sârbu este medaliat cu aur la tir. Prima medalie de aur olimpică a României.
1958: Președintele american Dwight Eisenhower a semnat actul care a dus la crearea NASA.
1981: Charles, Prinț de Wales se căsătorește cu Lady Diana Spencer.
1984: La cea de a XIII–a ediție a Olimpiadei de vară, organizată la Los Angeles, sportivii români au cucerit 20 de medalii de aur, 16 de argint și 17 de bronz (29 iulie–12 august).
1994: Este adoptată prima Constituție a Republicii Moldova.
Nașteri
1166: Heinrich II., conte de Champagne și rege al Ierusalimului
1883: Benito Mussolini, dictator fascist italian (d. 1945)
1895: Victor Ion Popa, dramaturg, prozator, publicist și eseist român (d. 1945)
1898: Isidor Isaac Rabi, fizician american, laureat Nobel (d. 1988)
1900: Eyvind Johnson, scriitor suedez, laureat Nobel (d. 1976)
1905: Clara Bow, actriță americană (d. 1965)
1905: Dag Hammarskjöld, diplomat, economist suedez, laureat Nobel (d. 1961)
1925: Carmen Stănescu, actriță română
1925: Mikis Theodorakis, compozitor grec
1945: Mircea Lucescu, fotbalist și antrenor român
1950: Radu Voina, handbalist și antrenor român
1950: Maricica Puică, atletă română, campioană olimpică
1953: Geddy Lee, muzician rock canadian (Rush)
1957: Nellie Kim, gimnastă rusă
1981: Fernando Alonso, pilot spaniol de Formula 1
1966: Marius Tuca, jurnalist român
Decese
238: Balbinus, împărat roman (n. 165)
238: Pupienus, împărat roman (n. 178)
1030: Olaf al II-lea al Norvegiei (n. 995)
1099: Papa Urban al II-lea (n. 1042)
1108: Regele Filip I al Franței (n. 1052)
1644: Papa Urban al VIII-lea (n. 1568)
1856: Robert Alexander Schumann, compozitor german (n. 1810)
1890: Vincent van Gogh, pictor olandez (n. 1853)
1970: Ionel Perlea, compozitor și dirijor român (n. 1900)
1979: Herbert Marcuse, filozof germano-american, politolog și sociolog (n. 1898)
1983: Luis Buñuel, regizor spaniol (n. 1900)
1983: David Niven, actor britanic (n. 1909)
2001: Edward Gierek, politician polonez (n. 1913)
Sărbători
Ziua Imnului național – „Deșteaptă-te, române!”, sărbătorită, anual, începând din 1998, ca urmare a unei hotărâri a Senatului României, din 18 mai 1998