FOCURI DE ARMĂ ŞI URMĂRIRE CA-N FILME Polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației au descoperit și confiscat aproximativ 21.250 pachete cu țigări, de proveniență ucraineană, a căror valoare se ridică la suma de 250.000 lei, în urma unor misiuni desfășurate în cadrul Planului de Acțiune „Contrabanda 2017”.
În unul din cazuri, poliţiştii de frontieră au urmărit peste 2 km un autoturism al cărui şofer nu a vrut să oprească la control şi în alt caz au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare, fiind trase mai multe focuri de armă în plan vertical pentru reţinerea contrabandiştilor care nu s-au supus somaţiilor.
În data de 27 iulie, în jurul orei 01.00, un echipaj al poliției de frontieră de la sectorul PF Sighetu Marmației a observat pe o stradă de pe raza municipiului Sighetu Marmației, aflată în apropierea malului râului Tisa, un vehicul care a pornit cu viteză şi cu farurile stinse spre centrul oraşului.
Au fost efectuate semnalele regulamentare pentru a opri la control maşina. Deoarece aceasta şi-a continuat drumul, polițiștii de frontieră au trecut la urmărirea ei, folosind semnalele acustice și luminoase.
După o urmărire de aproximativ 2 km, conducătorul auto a abandonat vehiculul marca Mercedes Vito, încercând să fugă, însă a fost reținut și identificat ca fiind B.C., de 24 ani, domiciliat pe raza județului Maramureș.
La cercetarea zonei de unde a plecat iniţial maşina, polițiștii de frontieră au descoperit 15 colete care conțineau cantitatea de 8.750 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 103.000 lei.
În continuarea verificărilor s-a constatat faptul că numărul de înmatriculare aplicat pe mașină, specific Belgia, a fost radiat din circulaţie din luna iunie 2017.
Bărbatul este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la contrabandă şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, iar la final urmează să fie luate măsurile legale ce se impun.
Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar autoutilitara a fost indisponibilizată până la finalizarea cercetărilor.
În data de 26 iulie a.c., în jurul orei 14.30, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul SPF Brodina a observat în apropierea frontierei de stat mai multe persoane care transportau către interiorul țării, pe direcția localității Nisipitu, judeţul Suceava, mai multe colete voluminoase.
Polițiștii de frontieră au procedat la interceptarea acestora efectuând somațiile legale prin voce și, deoarece nu s-au oprit, au tras patru focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale.
Astfel a fost reținută o persoană care ulterior a fost identificată ca fiind cetățeanul român C. Sorin, în vârstă de 23 de ani, domiciliat pe raza judeţului Suceava. Celelalte persoane au abandonat coletele şi au fugit pe teritoriul statului vecin.
În zona respectivă, polițiștii de frontieră au descoperit mai multe colete care conțineau 8.498 pachete cu țigări, de diferite mărci, de proveniență ucraineană, în valoare de aproximativ 99.500 lei, cantitate ce a fost ridicată în vederea confiscării.
Au fost informate autoritățile de frontieră ale statului vecin, în vederea cercetării în comun a cazului.
Persoana în cauză este cercetată de polițiștii de frontieră sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trecere ilegală a frontierei de stat și contrabandă în formă agravantă, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.
În aceeași zi, un echipaj din cadrul Sectorului PF Vicovu de Sus, ITPF Suceava a descoperit abandonate lângă frontieră mai multe colete care conțineau țigări de contrabandă.
Coletele au fost transportate la sediul sectorului unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 4.000 pachete de țigări, marca Marble, de proveniență ucraineană.
Țigările, în valoare de 46.800 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar în continuare se fac verificări pentru identificarea persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.
Informaţii furnizate de ITPF Sighetu Marmaţiei