CONTROALE ÎN ZONA PIRITĂ O acțiune de monitorizare a persoanelor care provin din grupuri vulnerabile a avut loc astăzi, în Zona Pirită din Municipiul Baia Mare. Reprezentanții Municipalității au efectuat o razie cu scopul de a realiza un recensământ al persoanelor care locuiesc în această zonă.
În urma controalelor au fost identificate mai multe familii din alte localități, care s-au stabilit aici în ultimele luni. Aceste persoane au fost îndrumate spre localitățile din care provin. De asemenea, au fost identificate construcții improvizate noi, pentru care s-au întocmit somații de desființare.
La această acțiune au participat echipe mixte, formate din: specialiști din cadrul Serviciului Public Asistență Socială, polițiști locali din cadrul Poliției Municipiului Baia Mare, polițiști din cadrul Serviciului Disciplina în Construcţii, precum și angajați de la Ecarisaj.
Sursă: Pagina oficială de Facebook a Serviciului Public de Asistență Socială Baia Mare