ACCIDENT VIOLENT S-a dat alarma la numărul de urgenţă 112 în dimineaţa de joi, 20 iulie, după ce un accident s-a produs pe Autostrada Timişoara – Lugoj, scrie Opinia Timişoarei.
Un microbuz şi o maşină s-au ciocnit violent între Recaş şi Izvin. 12 oameni se aflau în cele două vehicule. Microbuzul, condus de un şofer bulgar, a izbit maşina din spate.
Mai multe echipaje SMURD şi ambulanţe, pompieri şi poliţişti s-au deplasat spre locul accidentului. Traficul a fost blocat dinspre Timişoara către Lugoj.
Doar şoferul bulgar a fost rănit, în urmă accidentului. Ceilalţi oameni implicaţi s-au ales doar cu o sperietură zdravănă. Rănitul a fost preluat de medici şi transportat la spital în Timişoara pentru îngrijiri şi investigaţii.
Poliţiştii încearcă să stabilească cu exactitate cum s-a produs accidentul. În jurul orei 8.00, traficul a fost reluat pe Autostrada Timişoara – Lugoj.