LA CJ MARAMUREŞ Directorul Autorităţii de Management – Program Operaţional Infrastructură Mare (AM POIM), Cătălin Gheran, împreună cu experţi din cadrul instituţiei au fost prezenţi vineri, 14 iulie, la Consiliul Judeţean Maramureş.
Asta pentru a discuta soluţii la problemele apărute în derularea proiectului „Fazarea Proiectului Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Maramureş”.
Discuţiile au vizat chestiuni precum: expertiza tehnică în derulare pe alunecările de teren de la CMID Sârbi, problemele apărute pe contractul de lucrări nr. 2, adiţionarea contractului de finanţare, situaţia decontării resurselor umane, precum şi situaţia cererilor de rambursare.
În cazul alunecărilor de teren apărute la Centrul de Management Integrat al Deşeurilor de la Sârbi, s-a agreat ideea obţinerii unui punct de vedere a expertului tehnic pe care AM POIM îl va pune la dispoziţie.
Informaţii furnizate de Consiliul Județean Maramureș
citeşte şi S-A HOTĂRÂT – În Maramureş vor exista șapte centre de colectare a deșeurilor voluminoase
ITPF SIGHETU MARMAŢIEI – Ţigări ascunse în pereţii dubli, portiere sau bordul unor autovehicule