AcasăAlteleEconomicDIN 2018 – De anul viitor, toți românii ar putea fi obligați...

DIN 2018 – De anul viitor, toți românii ar putea fi obligați să-și declare averea

spot_img

DISTRIBUIȚI

DIN 2018  Noul program de guvernare prevede ca, din 2018, să fie introdus impozitul pe venitul global şi, odată cu el, necesitatea depunerii unei declaraţii de patrimoniu pentru persoanele fizice. Alte detalii legate de aceste măsuri lipsesc, dar premierul susţine că vor fi implementate, chiar dacă nu neapărat la termenul prevăzut în program.

Vom reintroduce impozitul  pe venitul global (IVG) la nivelul persoanei fizice. (…) Totodată, începând cu 2018 vom implementa procedura depunerii declaraţiilor de patrimoniu„.

Aceasta este singura precizare din noul program de guvernare în legătură cu ceea ce ar fi echivalentul unei declaraţii de avere pentru cetăţeni. Vechiul program explica suplimentar faptul că aceasta ar urma să fie depusă o singură dată, iar în baza ei să fie calculat impozitul pe venitul global, potrivit Știri.TVR.

Este o șopârlă foarte, foarte problematică din punctul meu de vedere. Dorința guvernanților actuali este de a ști averea fiecăruia. E primul punct de plecare înspre ce? Taxare! Să vedem, mai creștem niște taxe, mai punem niște taxe noi pe anumite tipuri de proprietăți care scapă impozitării în momentul de față, subliniază profesorul de economie Cristian Păun.

Unii analişti o consideră o măsură inutilă, întrucât datele legate de proprietăţile românilor sunt deja în registrele autorităţilor locale. Alţii o văd ca pe o referinţă utilă, însă doar pentru marile averi şi cu condiţia menţinerii cotei unice.

Unul din motivele ineficienței ANAF-ului este că au foarte multe informații, sunt inundați, cer prea multe informații. Și nu cer informații relevante„, atrage atenția Gabriel Biriș, consultant fiscal.

Ca şi în cazul altor proiecte din programul de guvernare, premierul face un pas înapoi, cel puţin cu privire la termenul de aplicare a acestei măsuri.

Nu poți să ai un impozit pe gospodărie, pe tot ceea ce ai, fără să declari exact ceea ce ai în patrimoniu. (…) Când vom putea aplica, cum o vom putea aplica, este complicat. Mă îndoiesc că 2018 va funcționa cu această declarație„, a arătat premierul Mihai Tudose.

Ideea unei declaraţii de patrimoniu există deja în Codul de procedură Fiscală, dar aceasta este solicitată doar atunci când ANAF verifică discrepanţe între averea declarată şi cea afişată de o persoană fizică.

Sursă info și foto.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA