CRIMĂ ODIOASĂ ÎN ITALIA O româncă de 35 de ani a fost găsită moarta în condiţii suspecte, în Italia, într-un apartament de lux din Milano. Femeia muncea ca menajera și dădacă, iar în timpul în care proprietarul lipsea de acasă, românca avea grijă de apartament.
Plecat cu afaceri câteva zile din localitate, italianul nu s-a gândit la mare lucru atunci când a băgat cheia în ușa apartamentului și a intrat în casă, scrie Observator.
Totul era la locul lui și locul strălucea de curățenie. Totuși, după ce a făcut câțiva pași, a avut un șoc. Tânăra Mariana Odică se afla întinsă pe jos, într-o baltă de sânge.
Poliția a fost chemată imediat, iar apartamentul a fost sigilat imediat pentru anchetă.
Din informațiile existente, reiese că din casă nu lipsea absolut nimic, totul era la locul lui, până și geanta femeii era neatinsă, nu-i lipseau bijuterii sau banii din buzunar.
Ușa era închisă ermetic, iar cheia apartamentului, în afara celei pe care o deţinea proprietarul, nu se afla în buzunarul femeii.
Polițiștii au descoperit și un cuțit plin de sânge sub cadavru, care pare a fi arma crimei. Cadavrul prezenta cinci lovituri prin înjunghiere, patru în piept și una în gât.
Raportul medicului legist a adâncit și mai mult misterul. Mariana Odică nu s-a apărat în fața loviturilor în niciun fel, pe membrele inferioare nefiind găsite urme specifice intenției de apărare (vânătăi, zgârieturi, tăieturi, etc).
Mariana Odică era din Tulcea și avea 35 de ani. Lucra de puțin timp în Italia și, potrivit informațiilor publicate de presa italiană, ar fi avut o viață plină de lipsuri în România, iar job-ul pe care îl câștigase i-ar fi dat o șansă la o viață decentă.