Ori de câte ori se vorbește despre dezvoltarea Băii Mari, comparația cu Clujul nu întârzie să apară. „Vai, ce dezvoltat e Clujul!” este replica preferată a criticilor, care reproșează că în reședința Maramureșului se deschid doar magazine. Dincolo de comparații, orașul a primit o nouă investiție: hipermarketul Jumbo de pe Bulevardul Independenței nr. 60, al 21-lea din rețeaua națională a companiei.
Ironia face ca, deocamdată, Clujul să nu aibă niciun hipermarket Jumbo. Primul magazin al rețelei în Cluj-Napoca este anunțat în viitorul ansamblu RIVUS, ridicat pe fosta platformă industrială Carbochim, iar lucrările la acest proiect au început abia în martie 2026. Nici la capitolul pasaje rutiere, invocat des drept exemplu, lucrurile nu sunt încheiate. Pentru pasajul de la Oașului – Muncii, unul dintre cele mai aglomerate noduri rutiere din oraș, Primăria Cluj-Napoca a scos la licitație, abia în mai 2026, un contract de aproape 84 de milioane de lei. Pasajul de la Tăietura Turcului, considerat unul dintre cele mai importante proiecte de mobilitate ale Clujului, este în continuare blocat din cauza unor probleme tehnice, iar pasajul de la Tetarom III ajunsese în iunie la 63% execuție.
Noul magazin din Baia Mare a fost realizat în mai puțin de un an de la achiziția imobilului, fosta fabrică de textile Habitex, o clădire industrială care a primit astfel o nouă destinație. Amenajarea și reconfigurarea spațiului s-au făcut cu implicarea companiilor și a contractorilor locali din Baia Mare și din Maramureș, iar la deschidere hipermarketul oferă 80 de locuri de muncă directe.
Primarul municipiului Baia Mare, Ioan Doru Dăncuș, spune că administrația nu își permite să întoarcă spatele niciunui investitor.
„Unii se întreabă, pe bună dreptate, de ce se deschid la noi «atâtea magazine». Răspunsul meu este simplu: nu blocăm nicio investiție, pentru că nu ne permitem să alungăm un singur leu și un singur loc de muncă din orașul nostru”, arată primarul Ioan Doru Dăncuș.
Edilul consideră că alegerea companiei de a deschide un hipermarket în Baia Mare spune ceva despre potențialul pe care investitorii îl văd în oraș.
„Un supermarket nu înlocuiește un parc industrial”
Primarul recunoaște că o singură investiție nu poate rezolva toate nevoile orașului și că un supermarket nu ține locul unui parc industrial, al unei fabrici, al unui spital sau al unei școli. Accentul cade însă pe impactul direct asupra familiilor: un loc de muncă în plus, aproape de casă, cu salariu la zi, părinți care nu mai sunt nevoiți să plece în străinătate și tineri care văd că pot rămâne acasă.
„Rolul meu, ca primar, este să țin porțile deschise pentru toți cei care vor să investească, să angajeze și să creeze valoare în Baia Mare, fie că vorbim despre un hipermarket, o fabrică, un hotel sau un start-up”, a declarat Ioan Doru Dăncuș.
Ce le cere primarul investitorilor
Edilul spune că va insista, la fiecare investiție, pe câteva condiții pe care le consideră firești: angajați cu forme legale, taxe plătite în comunitate, firme locale implicate în lucrări și respect pentru băimăreni.
„Prefer un oraș în care se deschid afaceri unele după altele decât unul în care se închid porțile din pricina orgoliilor sau a zgomotului politic”, a transmis primarul.
Potrivit lui Dăncuș, fiecare investiție aduce în Baia Mare taxe și impozite locale, locuri de muncă și facilități pentru care, până nu demult, băimărenii trebuiau să meargă în alte municipii.


















