Compania Vital anunță o întrerupere programată a furnizării apei potabile, astăzi, 28 octombrie 2026, pe bd. Independenței din Baia Mare, pe tronsonul cuprins între intersecția cu str. Brândușelor și benzinăria MOL, în intervalul orar 09:00 – 14:00.
Întreruperea este cauzată de lucrări de modernizare a rețelei de alimentare cu apă potabilă, mai exact cuplarea unei conducte.
Reprezentanții Vital precizează că, deși astfel de lucrări creează disconfort temporar locuitorilor, ele sunt necesare pentru îmbunătățirea serviciilor oferite și pentru a asigura accesul pe termen lung la apă potabilă și la sistemul de canalizare.


















