AcasăEvenimentSportA TRECUT ȘI DE AZARENKA - Halep e la o victorie de...

A TRECUT ȘI DE AZARENKA – Halep e la o victorie de primul loc în clasamentul WTA!

spot_img

DISTRIBUIȚI

A TRECUT ȘI DE AZARENKA Simona Halep, numărul 2 mondial, s-a calificat în sferturile de finală de la Wimbledon după ce a învins-o pe bielorusa Victoria Azarenka în două seturi, cu 7-6 (3), 6-2.

Halep, a doua favorită la All England Club, este în sferturi pentru al doilea an consecutiv, cea mai bună performanţă a sa rămânând semifinala din 2014.
Halep (25 ani) s-a impus în faţa fostului lider mondial (27 ani, 683 WTA) într-o oră şi 28 de minute.

STATISTICA PARTIDEI

Primul set a fost unul foarte echilibrat, în care românca nu a evoluat la cel mai bun nivel al său, Azarenka fiind cea care a condus ostilităţile. Bielorusa a condus cu 2-0, dar Halep a revenit şi a egalat, 2-2. Azarenka s-a desprins apoi la 4-2, însă imediat Simona a replicat şi a restabilit egalitatea, 4-4. Cele două jucătoare au ajuns apoi în tie-break, unde Halep a profitat de erorile adversarei şi s-a detaşat la 5-1, câştigând cu 7-3.

Simona Halep a început excelent setul secund, pierzând un singur punct în primele trei game-uri, astfel că, după doar opt minute, scorul era 3-0. Halep a continuat să joace cu dezinvoltură, în timp ce Azarenka a acumulat greşeală după greşeală, astfel că scorul s-a făcut 5-0 pentru reprezentanta României.

Azarenka a avut o zvâcnire de orgoliu şi a luat un game la zero, apoi a salvat o minge de meci pe serviciul Simonei şi a reuşit chiar break-ul, reducând diferenţa la 2-5. Halep şi-a creat alte două mingi de meci pe serviciul bielorusei, dar le-a ratat, fructificând-o însă pe a patra, 6-2.

5963a1e795f9cff63a07a4faFiecare jucătoare a avut câte un as, Simona a comis 3 duble greşeli, iar Azarenka două. Halep a reuşit mai multe puncte cu ambele servicii, la capitolul winners diferenţa a fost mică, 19 Simona, 21 Azarenka, dar la erori neforţate, Azarenka a avut aproape de trei ori mai multe, 32-11.

Halep şi Azarenka, aflată la şapte luni de la naşterea primului său copil, sunt la egalitate în privinţa meciurilor directe, 2-2. Bielorusa a învins de două ori în 2012, la Doha, în optimi, cu 6-3, 6-1, şi la Linz, în optimi, cu 6-1, 6-1. Halep câştigase singurul duel în 2015, în sferturi, la US Open, cu 6-3, 4-6, 6-4.

Halep şi-a asigurat un cec de 275.000 de lire sterline şi 430 de puncte WTA, iar în sferturi la Wimbledon o va înfrunta pe britanica Johanna Konta.

Simona Halep şi Johanna Konta (26 ani, 7 WTA) sunt la egalitate, 2-2, în meciurile directe. Halep s-a impus cel mai recent, cu 6-1, 6-3, în Fed Cup, pe 23 aprilie, la Mamaia.

Românca a pierdut ambele meciuri directe din circuitul WTA cu Konta, care s-a impus în 2015 la Wuhan, în optimi, cu 6-3, 3-6, 7-5, şi anul acesta, la Miami, în sferturi, cu 3-6, 7-6 (7), 6-2.

În 2014, în Fed Cup, la Budapesta, Halep câştiga cu 6-1, 6-4. Cele două au mai disputat anul acesta un meci demonstrativ, la turneul Tie Break Tens, unde Halep s-a impus cu 10-2.

Dacă Halep va ajunge în semifinale la Wimbledon, ea îşi va asigura locul 1 mondial. Dacă pierde în sferturi, Karolina Pliskova (3 WTA) este cea care va urca pe prima poziţie în clasamentul WTA.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA