TRANSPORTAT DE URGENŢĂ LA SPITAL Un tânăr în vârstă de 20 de ani din localitatea Lunca Ilvei, judeţul Bistriţa-Năsăud, a fost muşcat, duminică după-amiază, de un şarpe, în timp ce încerca să ia apă de la un izvor din Munţii Bârgăului. El a fost transportat la spitalul din Bistriţa pentru investigaţii.
Deocamdată nu este confirmat dacă tânărul a fost muşcat de o viperă sau de o altă specie de şarpe, scrie Mediafax.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, tânărul este stabil hemodinamic şi respirator şi a fost transportat la Spitalul de Urgenţă din Bistriţa pentru investigaţii de specialitate.
„La faţa locului s-a deplasat un echipaj de prim ajutor SMURD din Sîngeorz-Băi care l-a preluat pe tânăr unui medic SMURD”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, plt. maj. Marius Rus.
Acesta este al doilea caz din acest an în care o persoană este muşcată de şarpe din în zona Munţilor Bârgăului.
În zona Bârgău-Călimani există numeroase vipere care au muşcat şi anii trecuţi mai mulţi turişti sau localnici.
Din cauza problemelor cu viperele, Spitalul de Urgenţă Bistriţa-Năsăud a achiziţionat mai multe doze de ser antiviperin, din import, cu un termen de valabilitate mai mare.