O IUBIRE NEÎMPLINITĂ O informație tristă a reușit să tulbure această zi frumoasă de iulie în Valea Almăjului (Caraş Severin).
O tânără în vârstă de doar 16 ani din comuna Eftimie Murgu a fost găsită spânzurată de către cei apropiați în podul casei în care domicilia, scrie Reper24.
Surse din apropierea familiei tinerei L.Ș. și colegii fetei, care era elevă în clasa a X-a la Liceul Teoretic Eftimie Murgu din Bozovici, au confirmat faptul că la baza actului extrem ar sta o poveste de dragoste care nu ar fi fost pe placul părinților.
Dar aceştia nu și-au închipuit niciodată că s-ar putea ajunge la o asemenea tragedie.
Un ultim mesaj de adio l-a transmis tânăra iubitului ei prin SMS, în vârstă de 26 de ani, care însă l-a observat prea târziu.
La fața locului s-a deplasat de urgență un echipaj SMURD, care din păcate nu a mai putut constata decât decesul de mai bine de două ore al acestei tinere, cea care prin gestul ei și-a îmbrăcat familia în haine cernite oferindu-le un doliu nemeritat.