Angajații Sistemului de Gospodărire a Apelor Maramureș au finalizat lucrările de consolidare de mal pe râul Mara, în localitatea Berbești, aparținătoare comunei Giulești, acolo unde eroziunea afecta grav malul stâng al cursului de apă.
Ce era în pericol
Fenomenul de eroziune de pe acest sector de râu punea în pericol mai multe obiective importante pentru comunitate: drumul de acces către proprietățile și gospodăriile din zonă, stația de epurare situată la aproximativ 50 de metri în aval, precum și lucrarea de apărare de mal din gabioane, deja existentă în zonă.
Lucrări pentru restabilirea albiei și protecția zonei
Intervenția a urmărit restabilirea secțiunii optime de scurgere a apei, protejarea infrastructurii învecinate și creșterea siguranței zonei riverane. Concret, echipele au realizat:
• decolmatarea și reprofilarea albiei minore;
• garnisaje cu pat de fascine, pentru stabilizarea și protecția albiei, pe o suprafață de 800 de metri pătrați;
• consolidarea malului cu anrocamente, pe o lungime de 107 metri.
Parte dintr-un program mai amplu
Lucrările de la Berbești fac parte din Programul de Gospodărire a Apelor 2026 și reflectă direcția strategică a instituției de a proteja populația, gospodăriile și obiectivele socio-economice expuse riscului de inundații.
Investiția face parte din seria de lucrări de prevenire a inundațiilor derulate în 2026 de Sistemul de Gospodărire a Apelor Maramureș, sub coordonarea Administrației Bazinale de Apă Someș-Tisa.
















