CAZ INCREDIBIL ÎN MARAMUREȘ La Mireșu Mare este mai rău ca în junglă. Vânătorii de pe fondurile de vânătoare din zonă nu fac rabat la muniție, iar printre cele mai recente victime se află câinele unui localnic care a fost împușcat în gură.
Locuitorii din Mireșu Mare sunt foarte nemulțumiți de faptul mistreții le distrug culturile și autoritățile nu fac nimic în acest sens. La fel de nemulțumiți sunt însă și de vânătorii care își practică hobby-ul pe fondul de vânătoare din zonă și care se pare că le pun viața în pericol. Nu demult am adus în atenția dumneavoastră cazul unei femei care a fost împușcată în timp ce se afla într-o livadă la cules de ciuperci.
Astăzi revenim cu situația un localnic a cărui câine a fost împușcat în urmă cu două seri de un vânător. Bărbatul locuiește la marginea satului aproape de terenurile agricole și deține două proprietăți, de o parte și de alta a drumului. Câinele l-a urmat când s-a deplasat de la una la cealaltă și a fost împușcat.
Florin Han susține că s-a adresat și poliției din comună dar și medicului veterinar. Polițiștii nu au luat măsuri ba char i-au spus că riscă să fie amendat pt că nu și-a ținut câinele acasă. Pe de altă parte medicul veterinar, afirmă bărbatul, a lăsat în sarcina asistentului veterinar să se ocupe de câine. Și așa a fost pasată sarcina de la unii la alții ca după două zile câinele nu a primit nici un fel de tratament. Patrupedul a supraviețuit împușcăturii dar viața lui este pusă în pericol. Florin Han se întreabă ce să fac acum. Asta întrebăm și noi.
Se pare că nici poliția nu ia atitudine așa cum ar trebui să facă și nici medicul veterinar cel pus în slujba sănătății animalelor. Din păcate, câinele a fost eutanasiat.
*ATENȚIE, IMAGINI CARE VĂ POT AFECTA EMOȚIONAL
Vasile Dale