spot_img
spot_imgspot_img
spot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
AcasăActualitate112"CARTELUL" PICĂ ÎNCET, DAR SIGUR | Sighetean de 34 de ani, arestat...

„CARTELUL” PICĂ ÎNCET, DAR SIGUR | Sighetean de 34 de ani, arestat preventiv pentru trafic de droguri de mare risc

DISTRIBUIȚI

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Maramureș și polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Maramureș, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 34 de ani, cercetată pentru trafic de droguri de mare risc.

 

Din probatoriul administrat a reieșit faptul că, pe parcursul anului 2026, persoana cercetată ar fi procurat, deținut și vândut, în județul Maramureș, prin metoda „dead drop”, diferite cantități de substanță cristalină 3-CMC, cu 1.000 de lei la fiecare tranzacție.

 

Pe parcursul urmăririi penale au fost indisponibilizate aproximativ 40 de doze de drog de mare risc vândute de către persoana în cauză, iar, în seara de 3 iunie 2026, aceasta a fost prinsă în flagrant delict de către un echipaj al poliției de frontieră, în timp ce ar fi deținut și transportat aproximativ 110 grame de drog de mare risc (3 CMC) destinate comercializării.

 

La data de 4 iunie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Maramureș au dispus reținerea persoanei în cauză, iar ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Maramureș a dispus arestarea preventivă a acesteia, pentru 30 de zile.

 

Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale, prevăzute de Codul de Procedură Penală precum și de prezumția de nevinovăție, transmite IPJ Maramureș.

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.






TE-AR MAI PUTEA INTERESA