spot_img
spot_imgspot_img
spot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
AcasăActualitate112E SĂRBĂTOARE ÎN SIGHETU MARMAȚIEI, DAR NU ȘI PENTRU POLIȚIȘTI | Amplă...

E SĂRBĂTOARE ÎN SIGHETU MARMAȚIEI, DAR NU ȘI PENTRU POLIȚIȘTI | Amplă acțiune pentru identificarea unor fapte de natură penală și contravențională: s-a lăsat cu bunuri imobilizate și certificate de înmatriculare reținute!

DISTRIBUIȚI

La data de 15 mai 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sighetu Marmației au organizat și executat o acțiune cu efective mărite, pe raza municipiului Sighetu Marmației pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică. Astfel, polițiștii au efectuat verificări în domeniul protecției bunurilor și valorilor, fraudei vamale, comercializării produselor de protecție a plantelor, dar și în ceea ce privește regimul circulației pe drumurile publice.

 

În cadrul acțiunii au fost angrenate efective din structuri de ordine publică, investigare a criminalității economice, rutieră, arme, explozivi și substanțe periculoase, fiind astfel mobilizați, în total, 23 de polițiști.

 

Pe parcursul derulării acțiunii, au fost efectuate controale la operatori economici care îți desfășoară activitatea în domeniul comercializării produselor de protecție a plantelor, produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice.

 

Concomitent, polițiștii rutieri au efectuat controale pe principalele artere de circulație din municipiu, în scopul creșterii gradului de siguranță rutieră și reducerii accidentelor de circulație.

 

Pentru abaterile săvârșite la regimul rutier, în domeniul protecției bunurilor și valorilor, precum și în conformitate cu prevederile Codului Fiscal, polițiștii au aplicat 19 sancțiuni contravenționale în cuantum de aproximativ 8.000 de lei, în timp ce, cu ocazia verificărilor efectuate în domeniul comercializării produselor de protecție a plantelor, au constatat o infracțiune.

 

De asemenea, polițiștii au dispus măsura indisponibilizării cantității de 10 kg de produse fitosanitare, confiscării a 38 pachete de țigări, de proveniență ucraineană tip DutyFree, reținerea a trei certificate de înmatriculare și retragerea unui set de plăcuțe cu numere de înmatriculare.

 

Exemplu:

 

În cadrul verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că o femeie ar fi expus spre comercializare cantitatea de 10 kg de produse fitosanitare, fără să dețină pentru acestea certificat de înregistrare.

 

Întreaga cantitate deținută ilegal a fost indisponibilizată până la finalizarea cercetărilor.

 

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de trafic de produse sau substanțe toxice.

 

Activitățile s-au derulat cu sprijinul polițiștilor de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației.

 

Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare în scopul creșterii siguranței cetățenilor și protejării comunității maramureșene, transmite IPJ Maramureș.

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.






TE-AR MAI PUTEA INTERESA