Maramureșul a fost gazda unei întâlniri de anvergură națională: întrunirea anuală a secretarilor generali ai Consiliilor Județene din România. Evenimentul, desfășurat la Vișeu de Sus, a adunat aproape toți secretarii generali ai județelor din țară și a prilejuit un mesaj ferm al președintelui Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, despre rolul esențial al acestora în administrația publică.
„Le-am spus secretarilor generali cât de mult le respect munca. Poate că de multe ori activitatea lor nu este suficient văzută, dar responsabilitatea pe care o au este uriașă. Viza aceea de legalitate pusă pe un document înseamnă asumare, echilibru, profesionalism și foarte mult curaj”, a declarat Zetea.
Președintele CJ Maramureș a profitat de ocazie pentru a reitera o poziție pe care a susținut-o public și în trecut: opoziția față de politizarea funcției de secretar general. „Atunci când s-a discutat despre transformarea funcției de secretar general într-una politică sau limitarea mandatului, am fost printre cei care s-au opus ferm. Pentru că administrația are nevoie de oameni care să aibă curajul să spună adevărul și să ne arate permanent ce este legal și corect, indiferent cine conduce vremelnic un Consiliu Județean”, a subliniat el.
Mesajul central al intervenției sale a fost unul despre independență și responsabilitate: „Rolul secretarilor generali nu este să spună ceea ce vrem să auzim. Rolul lor este să apere legea, iar pentru asta merită tot respectul nostru.”
Organizarea evenimentului a fost asigurată de Aurica Todoran, secretarul general al județului Maramureș, căreia Zetea i-a mulțumit pentru invitație și pentru activitatea zilnică desfășurată cu discreție și profesionalism. Mulțumiri au fost adresate și primarului orașului Vișeu de Sus, Vasile Coman, pentru ospitalitatea acordată participanților veniți din toată țara. Prezent la eveniment a fost și primarul orașului Borșa, Timis Ion Sorin, elogiat de Zetea pentru performanțele în atragerea de fonduri europene și guvernamentale, considerat „un exemplu pentru foarte mulți primari din România”.
„Funcțiile trec, mandatele se schimbă, dar legea și responsabilitatea trebuie să rămână deasupra tuturor. Iar oamenii care au curajul să spună adevărul și să apere legalitatea merită tot respectul nostru”, a concluzionat Gabriel Zetea.













