În perioada 01–31 mai 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș desfășoară acțiuni dedicate creșterii gradului de disciplină rutieră în rândul conducătorilor de motociclete, în contextul debutului sezonului moto și al intensificării traficului pe drumurile publice.
Activitățile au ca obiectiv principal prevenirea accidentelor rutiere în care sunt implicați motocicliștii, categorie vulnerabilă în trafic, precum și responsabilizarea acestora cu privire la respectarea legislației rutiere.
Polițiștii rutieri acționează zilnic pe principalele artere rutiere din județ, pentru:
• verificarea respectării regimului legal de viteză;
• prevenirea și combaterea comportamentului agresiv în trafic;
• prevenirea conducerii sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Astfel de demersuri contribuie la reducerea riscului de accidente și la formarea unor participanți la trafic responsabili.
Polițiștii maramureșeni reamintesc că portul echipamentului de protecție este esențial pentru siguranța conducătorul și a respectării regulilor de circulație, acestea fiind esențiale pentru siguranța personală și a celorlalți participanți la trafic.
Polițiștii vor continua acțiunile pe întreaga durată a lunii mai, urmărind creșterea siguranței rutiere și reducerea numărului de accidente, recomandând tuturor conducătorilor de motociclete să adopte un comportament preventiv și responsabil, transmite IPJ Maramureș.











