spot_img
spot_img
AcasăAdministrațieUN NOU SUFLU ÎN DEZVOLTAREA TURISMULUI MARAMUREȘEAN | Diana Iluț, numită manager...

UN NOU SUFLU ÎN DEZVOLTAREA TURISMULUI MARAMUREȘEAN | Diana Iluț, numită manager de destinație al OMD Maramureș

DISTRIBUIȚI

Diana Iluț a fost numită manager de destinație al Organizației de Management a Destinației Maramureș (OMD), potrivit unui anunț făcut de Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș. Începând de ieri, Diana Iluț s-a alăturat echipei, asumându-și rolul de manager de destinație, cu obiectivul de a contribui la dezvoltarea coerentă și sustenabilă a turismului în județ.

 

În mesajul său public, Gabriel Zetea a subliniat experiența profesională a Dianei Iluț, atât în mediul antreprenorial, cât și în zona de strategie și politici publice. Aceasta a condus , este vicepreședinte al Consiliului de Strategie și Coordonare Economică de pe lângă Consiliul Județean, vicepreședinte și a făcut parte din echipa , unde a contribuit la proiecte cu impact național.

 

„Mă bucur sincer că a ales să își pună experiența profesională solidă și cunoașterea profundă a turismului în slujba Maramureșului. Diana este un profesionist recunoscut în domeniu, cu o experiență importantă atât în mediul antreprenorial, cât și în zona de strategie și politici publice. A condus AIM Maramureș, este vicepreședinte al Consiliului de Strategie și Coordonare Economică de pe lângă Consiliul Județean și vicepreședinte ANAT, lucrând direct cu operatori din turism din întreaga țară.

 

De asemenea, a făcut parte din echipa Ministerului Economiei, Antreprenoriatului, Digitalizării și Turismului, unde a contribuit la proiecte cu impact național. Este un om care cunoaște foarte bine realitatea din teren, dar și mecanismele administrative necesare pentru a construi un turism coerent și sustenabil”, arată Gabriel Zetea.

 

Totodată, președintele CJ Maramureș a afirmat că OMD intră într-o nouă etapă, în care profesionalismul, transparența și colaborarea cu mediul privat și comunitățile locale trebuie să fie prioritare, fără politizare.

 

„În același timp, OMD Maramureș intră într-o etapă nouă. Această organizație nu mai poate și nu mai trebuie să fie politizată. Rolul ei este să construiască strategie, coerență și continuitate, nu să servească interese de moment. OMD trebuie să însemne profesionalism, transparență și colaborare reală cu mediul privat și comunitățile locale, prin proiecte care cresc calitatea turismului și aduc rezultate vizibile pe termen lung.

 

Am încredere în Diana și în echipa OMD și sunt convins că, prin muncă serioasă și viziune, Maramureșul poate deveni o destinație turistică mai bine administrată, mai respectată și mai competitivă. Bine ai venit în echipă, Diana!”, spune președintele Consiliului Județean Maramureș.
loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.






TE-AR MAI PUTEA INTERESA