Vinul roșu, spre deosebire de celelalte, nu se etalează din prima. Are nevoie de timp să-și arate calitățile, iar cine obișnuiește să servească vinul prea repede, s-ar putea să nu se bucure de tot ce are de oferit. E ca o conversație bună întreruptă la jumătate, așa că citește mai departe și vezi ce gusturi poți rata.
Primele înghițituri spun doar povestea de suprafață
La început, majoritatea vinurilor roșii îți arată ce e mai evident: fructul. Simți cireșe, vișine, prune, uneori fructe de pădure sau note ușor dulci, aceasta fiind partea prietenoasă, ușor de recunoscut și care te face să crezi că ai înțeles vinul din primele secunde. Vezi aici un vin pe care merită să îl savurezi.
Dacă bei repede, rămâi blocat aici pentru că vinul pare corect, dar oarecum simplu. Ce nu apuci să descoperi sunt straturile care apar după ce vinul stă puțin în pahar și se încălzește ușor. Exact în acel momentul încep să apară aromele care fac diferența dintre un vin banal și unul memorabil.
Totodată, un vin roșu poate avea zeci de compuși aromatici diferiți, dar nu îi percepi pe toți simultan. Unii devin evidenți doar după contactul cu oxigenul, adică după câteva minute bune în pahar.
Gusturile care apar dacă încetinești ritmul
Dacă lași paharul jos din când în când și revii la el, începi să simți lucruri mai subtile pentru că apar note de condimente, piper, cuișoare, uneori scorțișoară. La unele vinuri, mai ales cele maturate în butoi, pot apărea note de vanilie, cacao, cafea sau lemn dulce.
Mai târziu, vinurile mai serioase încep să arate arome care nu mai au legătură directă cu fructul. Pământ umed, frunze uscate, piele, tutun, chiar note ușor afumate, toate sunt gusturi care pot părea ciudate dacă nu le aștepți, dar care dau profunzime și personalitate vinului.
Dacă bei vinul pe grabă, toate aceste nuanțe rămân ascunse. Practic, bei doar începutul poveștii și ratezi partea care chiar merită. Dacă îți place vinul Merlot, Noble Five de la Crama Budureasca este unul pe care nu trebuie să îl ratezi.
Textura se simte abia când îi dai timp
Taninurile, acea senzație ușor astringentă care îți „strânge” gura, pot părea dure la început, iar dacă bei repede, ai impresia că vinul e amar sau agresiv. În schimb, pe măsură ce vinul respiră, taninurile se rotunjesc, iar senzația devine mai catifelată, mai echilibrată și alcoolul începe să se integreze. Multe vinuri roșii ajung la echilibru abia după 15–30 de minute în pahar sau în decantor, iar diferența este suficient de mare încât să pară că bei un alt vin.
De ce suntem tentați să bem vinul prea repede
Vinul roșu bun este plăcut încă de la primele înghițituri, iar acest lucru te păcălește. Mai adaugi și contextul perfect de conversație, mâncare, muzică, iar paharul se golește fără să-ți dai seama. În plus, multe vinuri moderne sunt făcute să fie accesibile rapid, cu mult fruct și taninuri mai moi, tocmai ca să fie ușor de băut.
Cum să te bucuri mai mult de un vin
Nu e nevoie de ritualuri sofisticate, este suficient să torni vinul într-un pahar mai mare și să nu te grăbești. Ia o gură, lasă paharul jos, revino după câteva minute, observă cum se schimbă mirosul, apoi gustul. Dacă ai timp, deschide sticla cu 20–30 de minute înainte să bei cu adevărat. Chiar și vinurile din zona 40–60 de lei pot câștiga mult din simplul contact cu aerul.
Nu uita, de multe ori, surpriza vine exact atunci când nu te mai grăbești.







