ŞEDINŢA DE FOND FUNCIAR DIN 3 IULIE Comisia Județeană de Fond Funciar, întrunită în ședință luni, 3 iulie, la Palatul Administrativ din Baia Mare, a avut pe ordinea de zi analizarea a 104 dosare, având ca obiect validarea/invalidarea a tot atâtea documentații privind terenuri agricole.
Întâlnirea a fost condusă de prefectul Sebastian Mihai Lupuț, președintele comisiei. S-au avut în vedere solicitări privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenuri de pe raza a aproape 30 de unități administrativ-teritoriale.
Majoritatea dosarelor au avut ca obiect terenuri agricole situate în zone necooperativizate.
Comisia Județeană a analizat și votat propunerile Comisiilor locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.
Unele discuții au privit situația canalelor de pe terenurile agricole, care nu sunt trecute distinct în cartea funciară, astfel că, după 1990, ele au intrat în proprietatea cetățenilor odată cu suprafețele agricole.
O atenție sporită a necesitat cazul unei proprietare de teren care a primit titlul de proprietate pe numele pe care îl avea atunci când a fost căsătorită, în prezent fiind divorțată. cererea ei de modificare a titlului nu a fost admisă, întrucât cererea eliberării titlului de proprietate fusese făcută pe numele vechi.
Instituția Prefectului – Județul Maramureș
citeşte şi STATISTICĂ ÎNGRIJORĂTOARE OMS – Trei din 10 copii români sunt obezi