Dezamăgire. Asta reiese djn mesajul postat de primarul Doru Dăncuș pe rețelele de socializare vineri, 2 ianuarie 2026. Vă redăm mai jos, integral, mesajul primarului legat de deszăpezirea din municipiul Baia Mare:
„Dacă trebuie eu și toți restul băimărenilor să ieșim cu lopețile la deszăpezit nu e nicio problemă, dar atunci de ce să mai plătim acest serviciu?
Celor care v-ați întrebat ce face primarul, vă spun că mi-am petrecut primele două zile din an cu totul altfel decât mi-aș fi dorit. Făcând ronduri prin oraș, în permanentă legătură cu colegii mei și cu firma responsabilă de deszăpezire, căreia i-am transmis exact ce v-am spus mai sus.
Nu pot să pricep cum e posibil să existe avertizări meteorologice încă de acum o săptămână, iar tu, ca responsabil cu acest serviciu, să nu iei măsuri preventive. Să nu te asiguri că ai suficiente utilaje și stocuri de materiale, dar mai ales oameni pregătiți care să pună în practică planul de deszăpezire?!
Pentru că da, există un astfel de plan încă din toamnă, pe care această firmă care a câștigat licitația și cu care am semnat contractul este obligată să îl respecte. Le-am transmis atunci, public, cât se poate de clar, că dacă nu sunt pregătiți pentru iarnă, să fie pregătiți pentru penalități. Tot atunci am primit asigurări că vor avea suficiente utilaje, doar ca să ne trezim că astăzi am fost nevoiți să punem presiuni pentru a le suplimenta, după două zile în care numai norocul a făcut ca orașul să nu fie complet paralizat.
Vreau să mă fac înțeles, nu mă aștept să topească cineva fulgii din mers. Înțeleg și că sunt șoferi care și-ar dori încălzire în asfalt pe toate străzile și oameni care sunt nemulțumiți indiferent de context. Și ca să vă dau un exemplu, mi-a arătat un coleg ieri că cineva se plângea de faptul că „spălăm străzile pe ninsoare”, cu aluzie la un utilaj care acționa cu clorură de sodiu.
Aici vorbim însă de o primă ninsoare cât un prim test pentru acest nou operator. Unul pe care, cu părere de rău, l-a picat. Și o spun și aici, cu toată seriozitatea: urmează alte zile cu ninsori și temperaturi scăzute, iar eu nu voi tolera astfel de acțiuni făcute în bătaie de joc, pe bani publici! În această noapte se va acționa așa cum trebuie și pe străduțe și printre blocuri, în așa fel încât să ajungem cât mai curând la normalitate.
În final, le răspund și celor care cred că primarul alege cine asigură astfel de servicii. Dragilor, dacă ar fi fost așa, aș fi căutat și adus personal cele mai performante firme și muncitori din țară să ne facă toate lucrările la timp și pe bani puțini. Nu e cazul, dar ce pot și ce fac de fiecare dată, alături de colegii mei din Primărie, este să verific fiecare obligație asumată, iar acolo unde lucrurile nu sunt făcute corect, să aplic exact ceea ce prevăd contractul și legea.







