spot_img
spot_img
AcasăAdministrațieLUCRĂRILE LA LICEUL EMIL RACOVIȚĂ SUNT ÎN GRAFIC - "Vreau o lucrare...

LUCRĂRILE LA LICEUL EMIL RACOVIȚĂ SUNT ÎN GRAFIC – „Vreau o lucrare de referință pentru Baia Mare!” – Doru Dăncuș, primarul municipiului

DISTRIBUIȚI

Lucrările de reabilitare a Liceului Teoretic „Emil Racoviță” din Baia Mare se desfășoară conform graficului stabilit, a anunțat primarul Doru Dăncuș, care a subliniat că acest proiect trebuie să devină „o lucrare de referință” pentru modernizarea infrastructurii școlare din oraș.

 

„Lucrările de reabilitare a Liceului Teoretic ‘Emil Racoviță’ avansează conform calendarului stabilit. Cu toate acestea, nu ne culcăm pe o ureche. Am transmis clar că vreau ca șantierul să fie finalizat în termen, iar la final să avem o lucrare de referință în ceea ce privește modernizarea infrastructurii școlare din Baia Mare!”, a declarat edilul.

Primarul a efectuat o vizită la fața locului, alături de reprezentanții constructorului și ai proiectantului, pentru a verifica stadiul lucrărilor și a asigura o bună coordonare între toate echipele implicate.

 

„Am făcut ieri o vizită la fața locului, să văd cu ochii mei cum evoluează lucrările, alături de reprezentanții constructorului și de proiectant, pe care am ținut neapărat să îi aduc la aceeași masă. Este cât se poate de esențial ca toți cei implicați în astfel de proiecte să discute direct, să ia deciziile corecte atunci când trebuie și să prevenim pe cât posibil orice fel de blocaje sau întârzieri”, a explicat Doru Dăncuș.

 

Investiția, finanțată prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), depășește 21 de milioane de lei și vizează reabilitarea și modernizarea tuturor celor patru corpuri ale complexului școlar – nu doar clădirea principală, ci și cantina și cele două internate.

 

„Vorbim, în primul rând, despre unul dintre cele mai complexe și costisitoare astfel de obiective de investiții pe care le derulăm în aceste momente în oraș, în valoare de peste 21 de milioane lei cu finanțare prin PNRR și care implică reabilitarea și modernizarea tuturor celor patru corpuri din complexul școlar. Adică nu doar corpul principal al liceului, ci și cantina și cele două internate”, a punctat primarul.

În acest moment, lucrările sunt în grafic, fără semne de întârziere.

 

„Cel puțin până la acest moment, lucrările sunt în grafic și nu există semne care să indice întârzieri. S-au stabilit deja soluțiile tehnice și modul de organizare și pentru etapele următoare, astfel încât ritmul de execuție să fie menținut. Asta nu înseamnă că nu vom continua să monitorizăm atent fiecare etapă și să ne asigurăm că nu doar termenul, ci și standardele de calitate sunt respectate conform contractului.”

 

Proiectul de modernizare a Liceului „Emil Racoviță” este unul dintre cele mai importante investiții în infrastructura educațională din Baia Mare și va oferi condiții moderne pentru elevi, profesori și personalul instituției.

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.






TE-AR MAI PUTEA INTERESA