PROGNOZA METEO Vremea pe 10 decembrie vine cu temperaturi mai mari față de media perioadei, dar va fi închisă și cu precipitații. Prognoza meteo anunță ploi care se pot transforma în lapoviță și ninsoare. În București sunt 6 grade ziua.
Luni, vremea va fi în general închisă, iar valorile termice, în marea lor majoritate, se vor situa uşor peste cele normale în această perioadă din an.
În vestul, nordul şi centrul ţării, mai ales în prima parte a intervalului, vor fi precipitaţii temporare, la început predominant sub formă de ploaie, apoi şi lapoviţă sau ninsoare, iar la munte vor fi precipitaţii mixte, mai ales ninsori la peste 1500 m altitudine.
În sud şi în sud-est precipitaţiile se vor semnala mai ales noaptea şi cu precădere în Muntenia; vor fi ploi cu tendinţă de transformare spre dimineaţă în lapoviţă şi izolat ninsoare.
Pe suprafeţe mici se va forma polei şi, mai ales în zonele montane, va fi gheţuş. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări la munte, dar local şi la cote mai reduse în regiunile sud-vestice, iar noaptea şi pe litoral. Prognoza meteo estimează că temperaturile maxime se vor încadra între 1 şi 10 grade, iar cele minime între -4 şi 3 grade. Pe arii restrânse va fi ceaţă. Presiunea atmosferica va creşte, însă nu cu mult, astfel rămânând sub normalul baric.
Sursă: Observator.tv