Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș, anunță că în mandatul trecut a reabilitat peste 200 de kilometri de drum județean, cea mai mare investiție rutieră din ultimele decenii în Maramureș. Din decembrie 2024, s-a început implementarea proiectului „Mara Nord”, unul dintre cele mai mari proiecte europene pentru infrastructura rutieră din județ. Perioada de implementare: decembrie 2024 – decembrie 2029, iar valoarea totală: peste 616 milioane lei, finanțare asigurată prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027, derulat de ADR Nord-Vest, cu sprijin din Fondul European de Dezvoltare Regională.
Prin acest proiect modernizăm: 110 km de drumuri județene la standarde europene, 41 de alveole noi pentru transportul public, 12 stații de alimentare cu combustibili alternativi, un pas important spre mobilitatea verde. „Mara Nord” înseamnă siguranță, confort și o legătură mai bună cu rețeaua TEN-T, adică drumuri mai rapide și mai sigure între Maramureș, Sălaj și Bistrița-Năsăud, dar și cu Europa. Pentru mine și echipa mea, infrastructura rutieră rămâne prioritatea zero: drumuri mai bune înseamnă o economie mai puternică, turism în creștere și siguranță pentru fiecare familie din județ”, punctează Gabriel Zetea, președintele CJ Maramureș.