În a doua etapă de eficientizare a bugetului Consiliului Județean Maramureș, a fost analizată și activitatea Serviciului Județean de Pază, care asigură pază 24/24 la DGASPC, aeroport, muzee, instituții de cultură și chiar la intrarea în Consiliul Județean.
”Această practică împământenită în ultimii ani trebuie schimbată. 8 ore de program, 24 de ore de pază? Nu mai merge! Nu avem nevoie de pază non-stop într-o instituție care funcționează doar 8 ore pe zi. Paza trebuie să existe doar în intervalul în care cetățenii vin pentru servicii publice și atât. Nimeni nu ne fură instituțiile noaptea. Nu plătim liniștea inutilă. Plătim eficiența. E momentul să punem capăt cheltuielilor inutile și să fim responsabili cu fiecare leu din banii publici. Schimbăm sistemul, nu îl păzim de formă!”, a punctat Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș.