Fondurile pe care Consiliul Județean Maramureș le-a repartizat unităților administrativ-teritoriale au fost stabilite pe baza unui calcul matematic clar, care a ținut cont de: numărul de locuitori – Maramureș are 500.000 de cetățeni: 300.000 în orașe, 200.000 în comune, mărimea localităților – unii primari administrează 1.000 de locuitori, alții 50.000, corectarea nedreptăților: anul trecut, PNL a împărțit banii discreționar, asumarea programelor – primarii au fost aleși cu promisiuni clare și trebuie să aibă șansa să le ducă la capăt, anunță Gabriel Zetea, președintele CJ Maramureș.
”Distribuția politică în județ: PSD – 39 primari | 260.000 locuitori în urban + 90.000 în rural, PNL – 32 primari | 45.000 în urban + 100.000 în rural. Alții – 5 primari | 15.000 în rural. Dacă aplicăm formula de 90 lei/locuitor urban și 60 lei/locuitor rural, rezultă: PSD – 29 milioane lei, PNL – 10 milioane lei, alții – 1 milion lei. Ce am alocat efectiv: PSD – 29 milioane lei, PNL – 8,7 milioane lei, iar eu sunt deschis să completăm cu încă 1 milion, dacă este nevoie, alții – 2,5 milioane lei. Așadar, nu am tăiat fonduri nimănui. Din contră, am fost echitabili și am lăsat loc de dialog acolo unde mai sunt nevoi punctuale. Maramureșul are nevoie de dezvoltare în fiecare colț – iar pentru asta, facem administrație, nu politică!”, a declarat Gabriel Zetea, președintele CJ Maramureș.