spot_img
AcasăActualitateSEZONUL MOTO, DESCHIS ÎN BAIA MARE - Primarul Dăncuș sprijină comunitatea moto,...

SEZONUL MOTO, DESCHIS ÎN BAIA MARE – Primarul Dăncuș sprijină comunitatea moto, dar… rămâne la bicicletă: ”Nu cred că mă veți vedea foarte repede pe două roți, altele decât cele ale bicicletei”

DISTRIBUIȚI

Într-o postare pe rețelele sociale, primarul Ioan Doru Dăncuș le-a urat „asfalt uscat” motocicliștilor prezenți la evenimentul organizat de clubul „Nord 6 Riders” și desfășurat în weekend, în Baia Mare. Deși recunoaște că nu va urca prea curând pe o motocicletă, edilul a subliniat, totuși, respectul său pentru comunitatea moto.

”La mulți ani, Nord 6 Riders! Asfalt uscat tuturor motocicliștilor! Nu cred că mă veți vedea foarte repede pe două roți, altele decât cele ale bicicletei, mai ales că suntem în plin șantier cu noile piste pentru biciclete și voi fi cu siguranță prezent la inaugurare. Trăiesc în administrație iar asta îmi ocupă tot timpul, ca să parafrazez o celebră formulare de televiziune… Iar puținul timp liber pe care îl mai am, îl dedic copiilor mei. Asta nu înseamnă că nu apreciez lumea pasionaților moto. Îi felicit pe colegii mei din administrație și, în același timp, prietenii mei, Ionuț Pîrvu – viceprimarul orașului și noul nostru prefect, Florian Sălăjeanu, pentru organizarea și buna desfășurare a acestui eveniment de marcă. Mă bucură că Piața Libertății din Baia Mare a fost weekendul acesta un loc de celebrare, un prilej de voie bună și, în același timp, de conștientizare asupra necesității respectului în trafic”, a declarat Ioan Doru Dăncuș.
Totodată, primarul municipiului Baia Mare a atras atenția asupra unui aspect intens reclamat odată cu deschiderea sezonului moto. Acesta a lansat un apel către motocicliști pentru a evita turarea motoarelor noaptea, pe străzile din oraș.
”Respectul trebuie, însă, să fie reciproc. Cu riscul să nu sune plăcut, odată cu venirea primăverii primesc nenumărate reclamații din partea cetățenilor: gălăgie pe străzi și între blocuri, motoare turate în miez de noapte. Înțeleg entuziasmul unora, însă astfel de comportamente nu vor fi tolerate în Baia Mare! Avem copii mici, avem oameni care muncesc 12-14 ore în fiecare zi în condiții grele, avem bunici care trebuie să se poată odihni noaptea. Fac apel la responsabilitate, ca să nu fim nevoiți să urmăm exemplele altor orașe care au interzis circulația motocicletelor pe timp de noapte în anumite zone.
Sunt convins că marea majoritate suntem oameni de bună credință, serioși, care știm să ne bucurăm fără să îi deranjăm pe cei din jur. Acestea fiind spuse, vă urez tuturor un sezon moto fără incidente, cu drumuri line și, mai ales, cu asfalt uscat!”, a conchis primarul municipiului Baia Mare.
loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA