ACCIDENT GRAV ÎN LĂPUȘEL Un accident de circulație grav s-a produs în urmă cu puțin timp în localitatea Lăpușel.
Din primele informații, se pare că o autoutilitară s-a dezmembrat efectiv în urmă accidentului, ieșind de partea carosabilă.
Două echipaje de pompieri dar și un echipaj SMURD și o ambulanță intervin în acest moment. Nu se știe care este starea persoanelor implicate în accident.
Actualizare:
O autoutilitară și un autoturism s-au ciocnit, autoturismul răsturnându-se pe plafon. În urma impactului au rezultat cinci victime.
Actualizare 2:
Ieri, 18 octombrie, pe DN1C, între Recea şi Lăpuşel, a avut loc un eveniment rutier în urma căruia mai multe persoane au fost rănite, iar traficul în zonă a fost restricţionat aproximativ o oră şi 30 de minute.
Un bărbat de 62 de ani din Baia Mare, care conducea o autoutilitară spre Lăpuşel, pe o porţiune de drum în aliniament, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu o altă autoutilitară care circula din sens opus.
În urma impactului, cei doi conducători auto precum şi alte trei persoane, pasagere în cele două autovehicule, au suferit leziuni şi au fost transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Doi bărbaţi, unul în vârstă de 34 de ani din Coruia şi altul în vârstă de 37 de ani din Sighetu Marmaţiei, au rămas internaţi sub supraveghere medicală.
Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nici băimăreanul în vârstă de 62 de ani, nici bărbatul în vârstă de 38 de ani din Săcălăşeni, nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice. Poliţiştii continuă cercetările şi la finalizarea lor vor propune măsurile legale.
ActualMM
Credit foto: Florin Sabou/ Naghi Daniel