Primarul municipiului Baia Mare, Ioan Doru Dăncuș, a transmis un mesaj emoționant de condoleanțe după vestea trecerii la cele veșnice a Papei Francisc.
„Dumnezeu să vă odihnească în lumină veșnică, Sanctitatea Voastră… Ați fost un stâlp al iubirii, al păcii și al umanității într-o lume tot mai frământată și mai îndepărtată de Dumnezeu. Ați fost vocea celor fără glas, sprijinul celor slabi și mângâierea celor îndurerați”, a scris Ioan Doru Dăncuș.
Edilul a rememorat și o întâlnire personală cu Papa Francisc, o experiență care l-a marcat profund: „Îi mulțumesc Domnului că mi-a oferit șansa binecuvântată de a vă întâlni în această viață. O clipă care mi-a rămas în suflet pentru totdeauna, pentru că bunătatea și dragostea pe care v-am citit-o în ochi nu pot fi uitate.”
Primarul a evidențiat și impactul lăsat de Papa Francisc asupra credincioșilor din întreaga lume: „Moștenirea pe care ați lăsat-o dreptcredincioșilor de pretutindeni va dăinui ca lumină călăuzitoare pentru generațiile următoare.”
Referindu-se la simbolistica momentului, Doru Dăncuș a adăugat: „Poate că nu este o coincidență că azi, în a doua zi de Paști, într-un an în care toți creștinii celebrează Învierea și speranța împreună, ne despărțim de un om sfânt.”
În finalul mesajului său, primarul a transmis un ultim omagiu: „Dar lumina lui Papa Francisc nu se stinge. Rămâne în inimi, în fapte și în rugăciuni. Vă mulțumim, Sanctitatea Voastră, pentru tot ce ați fost și, sunt convins, veți continua să fiți, de acolo, din Ceruri.”
Un moment definitoriu pentru legătura specială dintre Papa Francisc și România a fost vizita suveranului pontif în 2019, când, în fața a peste 100.000 de credincioși adunați pe Câmpia Libertății de la Blaj, Papa a beatificat șapte episcopi greco-catolici martiri persecutați de regimul comunist. Printre aceștia s-a numărat și Preasfințitul Alexandru Rusu, primul episcop greco-catolic al Maramureșului, devenit simbol al credinței și al rezistenței spirituale.