Azi-noapte, între orele 23:00 – 1:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Baia Mare au continuat acțiunile pentru siguranța traficului rutier și prevenirea accidentelor de circulație. În cadrul acțiunii, polițiștii rutieri au fost sprijiniți de cei de ordine publică, cei din cadrul Poliției Canine și jandarmi.
Activitățile în teren au constat în legitimarea șoferilor, verificarea documentelor autovehiculelor și testarea cu aparatele alcooltest și drug-test, pentru depistarea și scoaterea din trafic a persoanelor care aleg să conducă vehicule sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise.
În cele trei ore de acțiune, polițiștii au verificat 119 autovehicule, iar pentru abaterile constatate au aplicat 21 de sancțiuni contravenționale. Valoarea amenzilor a fost de aproximativ 5. 000 lei. Unui conducător auto i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform prevederilor legislative, iar în alte trei situații au fost reținute certificatele de înmatriculare.