Astăzi, 12 ianuarie, la ora 01:33, patrula de siguranță publică din cadrul Secției 2 Bogdan Vodă a fost sesizată prin SNUAU 112 despre producerea unui accident rutier cu victime, pe D.J. 186, în localitatea Șieu.
”La fața locului, din primele verificări efectuate, polițiștii au constatat faptul că un bărbat care conducea un autotren, dinspre Bogdan Vodă spre Șieu, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum în curbă deosebit de periculoasă și pe fondul carosabilului acoperit cu zăpadă ar fi intrat în derapaj, acroșând lateral un autovehicul condus de un tânăr de 18 ani. În urma impactului, autoturismul a fost proiectat în afara părții carosabile. Conducătorii auto și un pasager au fost transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, informează IPJ Maramureș.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatele etilotest și drugtest, rezultatele fiind negative.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii înfracțiunii de vătămare corporală din culpă.
sursa foto: vasiledale.ro