Liderii PSD Maramureș, Gabriel Zetea, președintele organizației județene și al Consiliului Județean Maramureș și Doru Dăncuș, președintele PSD Baia Mare și primar al municipiului își exprimă susținerea pentru Vasile Roman, candidat PSD la Camera Deputaților și transmit un mesaj de încredere și mobilizare pentru alegerile din 1 Decembrie 2024.
Gabriel Zetea: ”Eu îl votez pe Vasile Roman pentru Camera Deputaților!”
Viitorul este al tinerilor, susține președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea. Prin ambiția și energia lor aceștia pot schimba lumea, iar PSD Maramureș a demonstrat că are încredere în tineri, propunând cei mai mulți candidați tineri pe lista pentru Camera Deputaților la alegerile din 1 Decembrie 2024. Fiecare dintre aceștia este realizat în domeniul său și continuă să se perfecționeze, devenind profesioniștii de care Maramureșul și România au nevoie.
”Vasile Roman este un tânăr excepțional, cu o energie și o implicare deosebită. În această campanie electorală, l-am văzut cât de activ a fost organizând întâlniri, discutând cu oamenii din comunitățile Maramureșului și oferind materiale care prezintă concret ceea ce PSD își dorește să facă pentru Maramureș și maramureșeni. Cu o experiență vastă în administrație, cercetare, dezvoltare durabilă și antreprenoriat, Vasile Roman reprezintă noua generație de profesioniști din PSD Maramureș. Este un om pe care îl apreciez enorm și alături de care voi lucra pentru a dezvolta Maramureșul. Sunt convins că Vasile va fi un parlamentar care va face cinste județului nostru și va reprezenta cu demnitate și competență interesele cetățenilor noștri. Pe 1 Decembrie, haideți să votăm tineri competenți, profesioniști! Haideți să votăm PSD și să-i oferim lui Vasile șansa de a construi un viitor mai bun pentru Maramureș!”
Doru Dăncuș: ”Vasile Roman este candidatul PSD pe care îl votez pentru Camera Deputaților!”
„Tinerii pe care îi propunem pe listele PSD pentru Parlament sunt oameni pregătiți, capabili, care au puterea să aducă schimbări reale pentru Baia Mare și pentru Maramureș, iar Vasile Roman este un exemplu clar în acest sens! Un om cu studiile făcute la timp și cu o pregătire academică remarcabilă, cu experiență în cercetare, administrație și antreprenoriat. Îl cunosc pe Vasile ca pe un om al faptelor care poate să aducă un suflu nou nu doar în Camera Deputaților, ci și în politică. De asta are nevoie Baia Mare, de asta are nevoie România: de tineri cu viziune, cu pregătire serioasă, determinați să aducă soluții pentru cei pe care îi reprezintă și să transforme cercetarea și inovația în proiecte concrete! Mult succes, Vasile!”, a declarat primarul municipiului Baia Mare, Doru Dăncuș.
PSD Maramureș încurajează cetățenii să meargă la vot pe 1 Decembrie, pentru a susține tinerii profesioniști care pot contribui la dezvoltarea județului și a țării.
Comandat de PSD Maramureș
CMF 11240017