AcasăActualitate112TRAGEDIE LA SEINI – O persoană decedată și una intoxicată cu fum...

TRAGEDIE LA SEINI – O persoană decedată și una intoxicată cu fum în urma unui incendiu la o casă de locuit

spot_img

DISTRIBUIȚI

În această dimineață, în jurul orei 5, pompierii militari au fost alertați cu privire la producerea unui incendiu la o casă de locuit din orașul Seini. La locul solicitării s-au deplasat forțe de intervenție atât din cadrul Secției de Pompieri Fărcașa, cât și a Detașamentului Baia Mare, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, două ambulanțe SMURD, dar și una a Serviciului de Ambulanță Județean. În sprijin au acționat și pompierii civili din localitate.

”La momentul producerii incendiului, în locuință se aflau trei persoane, dintre care două au reușit să se autoevacueze. Cea de a treia persoană, un bărbat în vârstă de 80 de ani, cu probleme psihice, a fost surprins de flăcări în interiorul casei. Din nefericire, bărbatul nu a supraviețuit. Incendiul s-a manifestat la demisolul clădirii, într-o încăpere unde a fost identificată și victima. Unul din membrii familiei, o femeie, în vârstă de 77 de ani, a fost transportată la spital de către echipajul SMURD, prezentând o ușoară intoxicație cu fum”, a informat ISU Maramureș.

Cea de a treia persoană a refuzat transportul la spital.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA